Oferte locuri de munca top

Cand vor putea fi inscrise in cartea funciara locuintele inca neconstruite – bunuri viitoare

Locuințele care încă nu sunt construite, considerate ”bun viitor”, vor putea fi înscrise în cartea funciară când va fi operaționalizată aplicația integrată e-Terra.

Termenul stabilit, conform prevederilor legale, este de 3 luni de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României, respectiv 8 martie 2026.

În legislație au fost introduse conceptele de ”construcție condominiu de tip bun viitor” și ”locuință individuală viitoare”.

Totodată, legea permite ca această construcție condominiu de tip bun viitor să poată facă obiectul unor operațiuni de preapartamentare.

Unitățile individuale bunuri viitoare rezultate urmând să fie înscrise, de asemenea, în cărți funciare viitoare, cu posibilitatea de a face obiectul promisiunilor de vânzare-cumpărare.

Servicii noi de cadastru și publicitate imobiliară

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a propus introducerea unor noi coduri de servicii, împreună cu termenele de soluționare aferente.

Noua grupă de servicii vizează recepțiile și înscrierile efectuate pentru construcții și locuințe viitoare:

2.10.1. – Recepție și înscriere construcție bun viitor: 15 zile în regim normal și 5 zile în regim de urgență

Acest serviciu se efectuează pe flux integrat și presupune recepția și înscrierea provizorie a construcției bun viitor într-o carte funciară în baza autorizației de construire și a Documentației Tehnice pentru obținerea Autorizației de Construire (DTAC).

2.10.2. – Recepție preapartamentare construcție condominiu bun viitor: 7 zile în regim normal și 3 zile în regim de urgență

Acest serviciu se efectuează pe flux întrerupt, printr-o operațiune asemănătoare celei de apartamentare a unei construcții existente, în baza autorizației de construire și a DTAC.

2.10.3. – Înscriere operațiune de preapartamentare a construcției condominiu bun viitor: 7 zile în regim normal și 3 zile în regim de urgență

Acest serviciu se efectuează pe flux întrerupt și presupune deschiderea cărții funciare a construcției bun viitor și a cărților funciare individuale pentru unitățile individuale bunuri viitoare, în baza actului autentic de preapartamentare.

Case individuale, langa Capitala, pe terenuri de peste 1,5 ha

2.10.4. – Recepție construcție condominiu real executată finalizată și recepție apartamentare: 15 zile în regim normal și 5 zile în regim de urgență

Acest serviciu se efectuează pe flux întrerupt și presupune recepția construcției real executate finalizate, precum și recepția propunerii de apartamentare. Actualizarea informațiilor tehnice ale construcției condominiu bun viitor, respectiv ale unităților individuale bunuri viitoare ca urmare a emiterii procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor și a certificatului de atestare a edificării construcției se realizează de persoana autorizată în baza măsurătorilor efectuate asupra construcției real executate finalizate.

2.10.5. – Înscriere construcție condominiu real executată finalizată și înscriere operațiune de apartamentare: 15 zile în regim normal și 5 zile în regim de urgență

Acest serviciu se efectuează pe flux întrerupt, la cererea notarului public și presupune înscrierea în cartea funciară a construcției finalizate, în baza certificatului de atestare a edificării construcției și a certificatului fiscal, precum și înscrierea actului de apartamentare. În baza cererii se sistează cartea construcției bun viitor și cărțile UI-urilor bunuri viitoare, urmând a se deschide cărți funciare noi.

2.10.6 – Recepție și înscriere construcție de tip locuință individuală real executată finalizată: 15 zile în regim normal și 5 zile în regim de urgență

Serviciul se efectuează pe flux integrat și presupune recepția și înscrierea în evidențele de cadastru și carte funciară a locuinței individuale finalizate, în baza certificatului de edificare a construcției și a certificatului fiscal.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2025


Etichete:
Sus