Oferte locuri de munca top

Când va demara proiectul Centrului intermodal la Oradea

de8336eae19ca3dad3e3e466b9692373_bProiectul tehnic al centrului intermodal de la Oradea va fi realizat până la finele acestui an, a comunicat Ilie Bolojan, primarul Oradiei.

”După depunerea acestei documentații în vederea finanțării, am putea trece la organizarea procedurii de licitație în primele luni ale anului viitor, în vederea contractării unui constructor pentru realizarea acestei investiții. La finalizarea acestora, urmează să organizăm o licitație în vederea operării acestui terminal și sper că o companie internațională sau companii care operează deja în Oradea să îl opereze în așa fel încât să fie o punte de legătură între România și Uniunea Europeană”, a mai declarat Ilie Bolojan.

Primaria Oradea beneficiază de două granturi europene, un grant pe care l-a accesat deja pentru întocmirea documentației și cel de-al doilea grant – care este finanțat din perioada de programare 2014-2020 – urmează să-l acceseze începând de anul viitor.  În urma finalizării acestei documentații, valoarea totală a acestui proiect este de aproximativ 24,23 milioane euro cu TVA, iar lucrările ar urma să fie eșalonate pe o durată de 24 de luni.

Prin acest proiect, în zona gării C.F.R. din Episcopia Bihor se vor realiza trei linii de căi ferate cu platforme betonate de încărcare-descărcare a mărfii, spaţii de depozitare pentru mărfuri, locuri de parcare pentru tiruri, clădiri administrative şi o zonă de servicii pentru agenţii economici, acest terminal urmând să fie conectat printr-un drum municipal la drumul european E60/drumul naţional DN1. Amplasamentul este situat în zona industrială a oraşului, în spatele fostei Vămi Oradea, aflându-se în vecinătatea a trei parcuri industriale (două deţinute de municipiul Oradea şi unul aparţinând de comuna Borş) şi a celor mai mari companii din zonă.

Accesul la centrul intermodal se va realiza prin acces feroviar și acces rutier, acesta din urmă realizându-se din DN1/E60, prin modernizarea și aducerea la parametrii corespunzători pentru trafic greu al unui drum existent.

Contractul de finanțare aferent documentației tehnice a proiectului a fost semnat la București, miercuri, 11 noiembrie 2015. Valoarea construcţiei propriu-zise a terminalului este estimată la 10 milioane de euro.

Sus