Oferte locuri de munca top

Cadastru: Decontarea lucrărilor de inregistrare a imobilelor fara proprietari

Decontarea înregistrărilor sistematice ale imobilelor fără proprietari va fi modificată prin prevederi propuse în două proiecte de ordin ANCPI.

Astfel, vor fi completate prevederile ”Regulamentului pentru asigurarea unei decontări unitare a lucrărilor de înregistrare sistematică în cazul imobilelor cu proprietari neidentificaţi, precum și a imobilelor cu proprietari neidentificaţi reprezentând rezerva comisiei locale de fond funciar”.

În cazul imobilelor cu proprietari neidentificaţi reprezentând rezerva comisiei locale de fond funciar se va deconta jumătate din preţul contractat pentru un imobil.

De asemenea, ținând seama de necesitatea creării unei reglementări unitare în ceea ce privește procesul de decontare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, a fost inclusă în cuprinsul Anexei nr. 3 la Regulament și precizarea aplicării vizei «Certific realitatea, regularitatea şi legalitatea operaţiunilor» şi a vizei «Bun de plată» pe factură, precum și emiterea facturii prin platforma RO-Factura, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Totodată, au fost revizuite prevederile aplicabile procedurii de plată în sensul eliminării comunicării către OCPI a aprobării alocării de fonduri pentru cofinanțare, realizată de către Direcția de Înregistrare Sistematică, pentru urgentarea realizării transferului de fonduri către UAT. Aceasta având în vedere faptul că oficiile teritoriale sunt înștiințate de îndată de modificările bugetare de către Direcția Economică, care înaintează Consiliului de Administrație al ANCPI propunerile de alocare de fonduri.

Propunerile de modificare vizează și completarea art. 5 al Capitolului II – Etape preliminare, prin menționarea numărului estimat de imobile și a suprafeței aferentă acestora în cuprinsul înștiințării transmisă de UAT la ANCPI privind intenția de a demara lucrări de înregistrare sistematică.

Vor fi adaptate inclusiv prevederile din cadrul ”Procedurii şi modalităţii de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiari a stadiului de execuţie a lucrărilor pentru lucrările de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ-teritoriale”, pentru asigurarea unei decontări unitare a lucrărilor de înregistrare sistematică în cazul imobilelor cu proprietari neidentificaţi, precum și a imobilelor cu proprietari neidentificaţi reprezentând rezerva comisiei locale de fond funciar.

Peste 100 apartamente in Capitala, in curs de autorizare

Va fi introdusă o prevedere referitoare la plata diferențiată a imobilelor mixte, care cuprind mai multe parcele, dintre care cel puțin o parcelă este situată în intravilan.

Mai exact, în cazul imobilelor care cuprind mai multe parcele, dintre care cel puțin o parcelă este situată în intravilan, valoarea finanțată se va calcula pentru fiecare imobil în parte, după cum urmează: Valoare imobil mixt = (suprafață parcele intravilan/suprafață totală imobil) x (cuantum maxim finanțat pentru imobil intravilan) + (suprafață parcele extravilan/suprafață totală imobil) x (cuantum maxim finanțat pentru imobil extravilan).

Prestatorul va emite factura corespunzătoare serviciilor prestate aferentă fiecărei livrări, prin platforma RO-Factura, în termen de maximum trei zile lucrătoare de la data încheierii PVR servicii, care va fi înregistrată la sediul primăriei UAT.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus