Oferte locuri de munca top

Bugetul UE pe 2015 alocă mai mulţi bani pentru proiecte

baniBugetul aprobat al Uniunii Europene pentru 2015 însumează 145, 32 miliarde de euro în angajamente şi 141,21 miliarde euro în plăţi. La aceste sume se adaugă 4,25 miliarde euro pentru plata facturilor restante în 2014.
Astfel bugetul de anul viitor acordă cu 2% mai mulţi bani pentru proiecte decât cel din 2014 şi este suficient pentru a asigura 1% mai mult pentru plăţi. Din suma totală, 88% se va cheltui în şi de către statele membre, 6% merge către politica externă, iar 6% este folosit pentru administrarea UE. Întregul buget UE reprezintă puţin mai mult de 1% din PIB-ul statelor membre.

Parlamentul European a aprobat astăzi, 17 decembrie, propunerea de buget a UE pentru 2015 şi amendamentele la bugetul aferent anului 2014.

„Este clar că sumele pe care trebuie să le acceptăm vor stabiliza cel mult nivelul datoriilor europene. Speranţa vine de la planul de plăţi destinat să micşoreze volumul facturilor neplătite”, a spus preşedintele comisiei pentru bugete, Jean Arthuis.
Priorităţile Parlamentului au fost să asigure destui bani pentru a plăti cele mai urgente facturi restante de la contractorii care au lucrat în statele membre la proiecte finanţate de UE; să cadă de acord asupra unui plan detaliat privind plata tuturor facturilor restante acumulate; şi să asigure finanţări pentru investiţii în arii prioritare pentru UE, conform angajamentelor politice.
La insistenţele Parlamentului, Comisia Europeană va prezenta un plan pentru rezolvarea problemei facturilor neplătite, care au atins nivelul de 23,4 miliarde de euro la sfârşitul lui 2013 şi probabil va ajunge la 25 miliarde la sfârşitul lui 2014. Planul va defini un ”nivel suportabil” pe care nivelul facturilor neplătite nu ar trebui să îl depăşească.


Etichete:
Sus