Consilierii Locali din Braşov au aprobat un Plan Urbanistic Zonal pentru construirea unui supermarket pe Bulevardul Griviţei.
Suprafaţa lotului analizat este de peste 45.000 mp din care 50% va reprezenta suprafaţa maximă construită de aproximativ 23.000 mp, pe 20% din teren vor fi construite parcări, respectiv 9 mii mp în timp ce spaţiile verzi ar trebui să ocupe 30% din teren, peste 13.000 mp.
Spaţiul este destinat construcţiilor de tip hală, supermarket cu depozite, potrivit PUZ-ului întocmit de reprezentanţii proprietarului Area Re SRL.
“Soluţia propusă prin prezentul studiu încurajează constituirea zonei din punct de vedere urbanistic, funcţional şi al plasticii arhitecturale. Fondul construit existent cuprinde funcţiuni specifice subzonei M3b- comerţ, depozitare şi servicii- fiind concepute din punct de vedere spaţial volumetric potrivit acestor destinaţii.”, se arată în PUZ-ul întocmit de arhitect Adrian Constantinescu.