Oferte locuri de munca top

Aveti nevoie de avize de la ANPM?

De aproape o lună este blocat procesul de consultare publică în cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. Aceasta emite, printre altele, avizul de mediu necesar în elaborarea planurilor urbanistice solicitate în certificatul de urbanism (Planul Urbanistic de Detaliu, Planul Urbanistic Zonal și Planul Urbanistic General) și atestă faptul că proiectul imobiliar propus este în acord cu legislația de mediu în vigoare.

Prin avizul de mediu se stabilește în principal care este impactul proiectului respectiv asupra mediului, cum sunt afectate celelalte proiecte din apropierea obiectivului care se dorește a fi autorizat, care sunt soluțiile de alimentare cu apă și de descărcare a apelor uzate și pluviale de pe amplasament.

Potrivit legii, locatarii din zona în care urmează să fie realizat proiectul pentru care s-a solicitat aviz pot înainta comentarii/ observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la diseminarea acestuia pe pagina de internet a autorității competente pentru protecția mediului.

Procedura legală nu poate fi parcursă în prezent pentru că site-ul oficial al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului este blocat de aproape o lună. Funcționarii ANPM nu știu cât ar mai putea dura acest blocaj: ”se pare că lipsește o piesă care trebuie adusă (!)”.

Emiterea fără consultarea publică a avizelor de mediu încalcă procedurile legale și poate fi contestată de părțile interesate.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019


Etichete:
Sus