Oferte locuri de munca top

Avans de la stat pentru proiectele cu fonduri europene

Ministerul Dezvoltării, condus de vicepremierul Sevil Shhaideh, va putea acorda un avans din cofinanțarea publică de la bugetul de stat pentru proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile.

„Dat fiindcă economia României este dependentă de finanțarea externă, orice reglementare menită să optimizeze modalitățile sau metodele de atragere a fondurilor europene și, implicit, absorbția acestora este de natură să contribuie la creșterea Produsului Intern Brut, fapt ce va conduce la diminuarea decalajului economic față de restul țărilor membre UE”, arată inițiatorii proiectului de Ordonanță de Urgență.

Proiectul va modifica și completa OG nr. 29 din 2015 privind gestionarea și utilizarea fondurilor externe nerambursabile și a cofinanțării publice naționale, pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană”, în perioada 2014-2020. Astfel, crede Guvernul, se va veni în sprijunul beneficiarilor români și se vor lua măsuri pentru a crește gradul de absorbție al țării la nivelul programului.

„De asemenea, prin modificările sau completările propuse în proiectul de Ordonanță se instituie măsurile necesare pentru reîntregirea cu celeritate a bugetului de stat. În lipsa acestor măsuri, recuperarea sumelor în instanță presupune un proces de durată cu impact asupra disponibilității unor fonduri necesare asigurării altor finanțări urgente și necesare”, adaugă inițiatorii proiectului de OUG.

Totodată, prin acest proiect, Guvernul dorește să elimine sintagma „la nivel de axă prioritară”, astfel încât să se înțeleagă, în mod clar, că subcontractarea poate avea loc în cadrul tuturor axelor prioritare aferente programelor din obiectivul „Cooperare teritorială europeană”.

Mai departe, în cazul în care România restituie de la bugetul de stat la bugetul general al Uniunii Europene sume pentru acoperirea fondurilor europene considerate plătite necuvenit ca urmare a constatării, în cadrul proiectelor, a unor nereguli, aceasta solicită liderilor de proiect sau partenerilor din țară restituirea sumelor respective.

Pentru a recupera sumele plătite de la bugetul de stat, debitorul va fi notificat cu privire la obligația de a plăti aceste sume.

 

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iul-aug 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus