Oferte locuri de munca top

Autostrada Unirii: Va intra in licitatie contractul pentru tronsonul 1 Tg Neamt – Tg Frumos

Contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului Tg Neamț – Tg Frumos (27 km), primul tronson al autostrăzii, Unirii Târgu Neamț – Iași – Ungheni a fost transmis către publicare în SEAP, a anunțat Compania Națională de Investiții Rutiere.

Ofertele pot fi depuse până pe 24 martie 2025.

Contractul pentru tronsonul I Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos are o valoare estimată de 6 miliarde de lei fără TVA.

Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Transport 2021 – 2027, respectiv fonduri de la Bugetul de Stat.

Durata de realizare este de 46 de luni, din care 10 luni pentru etapa de proiectare, respectiv 36 de luni pentru execuția lucrărilor.

,,Pentru a asigura legătura între Moțca (DN 2/secțiunea III a Autostrăzii Unirii-A8, lotul Leghin – Târgu Neamț) și Autostrada Moldovei A7 (secțiunea Bacău – Pașcani), a fost inclusă în documentație acordarea unui punctaj suplimentar constructorului care își asumă și prioritizează execuția segmentului cu o lungime de 5,5 kilometri în termen de cel mult 12 luni”, a precizat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos din județul Iași prezintă următoarele provocări tehnice:

– 36 de poduri și pasaje cu o lungime totală de 8,5 kilometri (pasajul de la km. 27 de 1.100 metri);

– patru tuneluri cu o lungime totală de 1,7 kilometri;

– trei noduri rutiere (nod Moțca DN 24, Nod Pașcani DJ 208 și nod Târgu Frumos DN 28 B)

Situația tronsoanelor 2 – 5 (Târgu Frumos – Iași – Ungheni)

În ceea ce privește contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 2, Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), documentația tehnică este finalizată și se află în procedură de avizare.

De asemenea, pentru tronsonul 3 Lețcani – Iași (17,7 km), tronsonul 4, Iași – Golăiești (12,7 km), respectiv tronsonul 5, Golăiești – Pod Ungheni (2,77 km), documentațiile urmează să fie aprobate.

Secțiunea A8 Tg Neamț (Moțca) – Iași – Ungheni are o lungime de 89 de kilometri (5 tronsoane) și o valoare estimată de peste 25 miliarde lei.

Pe traseu sunt prevăzute peste 110 poduri și pasaje cu o lungime de 26 kilometri și 14 tuneluri cu o lungime totală de 6,7 km.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024

Sus