Din totalul de aproximativ 302 kilometri planificați ai autostrăzii A8 Unirii, Târgu Mureș – Iași – Ungheni, puțin peste 50 sunt în execuție, în timp ce restul traseului se împarte între proiectare, licitații în curs și proceduri suspendate.
În prezent, 54,3 kilometri sunt în execuție.
Este vorba, pe de o parte, de Secțiunea 1 Târgu Mureș – Miercurea Nirajului (24,4 km), unde lucrările au început în mai 2025 și au ajuns la un stadiu fizic de circa 17%; iar pe de altă parte, de secțiunea 3 Leghin – Târgu Neamț (29,9 km), aflată oficial în execuție.
Însă pe cei 54 de km sunt probleme cu finanțarea.
Inițial, ambele loturi erau finanțate prin PNRR, programate să fie finalizate în vara anului 2026. Atât procedurile de achiziții, cât și emiterea autorizațiilor, precum și a ordinelor de începere au întârziat, astfel că Ministerul Transporturilor nu le-a inclus în Memorandumul de continuare a investițiilor PNRR. Practic, cele două secțiuni nu au în prezent finanțare.
Ca urmare, secțiunea 3 este oficial în execuție, dar lucrările au fost întrerupte de câteva luni, transmite Cătălin Urtoi, membru fondator al asociației civice #HaiCaSePoate.
În categoria „în proiectare” se înscriu două tronsoane din secțiunea montană:
– Lotul 1B Miercurea Nirajului – Sărățeni (23,4 km), unde proiectarea a început în septembrie 2025;
– Lotul 2A Ditrău – Grințieș (37,9 km), unde proiectarea a demarat la 30 iunie 2025.
În total, 61,3 kilometri se află în prezent în faza efectivă de proiectare.
O altă categorie importantă este cea „în așteptarea Ordinului de Începere”, care adună loturi deja contractate, dar care nu au primit încă startul oficial pentru proiectare.
Întârzierea între semnare și emiterea ordinului a devenit o problemă recurentă pe A8.
TOPUL DRUMARILOR – Primele 100 de firme de drumuri si autostrazi
În această situație se află:
– Lotul 2B Grințieș – Pipirig (31,5 km),
– Lotul 2C Pipirig – Leghin (19 km).
Cele două însumează 50,5 kilometri aflați în stand-by administrativ, deși contractele sunt deja semnate.
Există și loturi pentru care constructorul a fost desemnat, însă contractul nu este încă semnat. Aici intră:
– Lotul 1C Sărățeni – Joseni (32,4 km), unde UMB a fost declarat câștigător din martie 2025, dar contractul nu a fost semnat nici până în ziua de astăzi;
– Lotul 1D Joseni – Ditrău (14,4 km) – Curtea de Apel București a admis recursul depus de Danlin XXL, anulând decizia CNSC care dăduse dreptate UMB. Prin această hotărâre, oferta câștigătoare rămâne definitiv cea a asocierii Danlin XXL (lider) – Groma Hold – Intertranscom Impex SRL, cu o valoare de 821 milioane lei (fără TVA), conform desemnării inițiale făcute de CNIR.
Împreună, aceste segmente însumează 46,8 kilometri blocați în etapa dinaintea semnării contractului.
Pe tronsonul estic Moțca – Lețcani – Iași – Ungheni, finanțabil prin programul european SAFE, 73,3 kilometri se află în continuare în licitație: Moțca -Târgu Frumos (27 km), Târgu Frumos -Lețcani (28,6 km) și Lețcani – Iași (17,7 km), fiecare cu propriile contestații, întârzieri și termene de evaluare împinse până în 2026.
În final, alți 15,5 kilometri – corespunzători tronsoanelor 4 și 5 din zona Iași-Ungheni – sunt cu licitațiile suspendate, blocaj generat de contradicțiile juridice dintre deciziile CNSC și hotărârile Curții de Apel privind criteriile de evaluare.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025


