A fost semnat contractul pentru încă 28,55 km din Autostrada Transilvania A3, respectiv Secțiunea 3C2 Chiribiș – Biharia.
Pentru acest lot, contractul de lucrări a fost reziliat de trei ori, ultima licitație pentru recontractare fiind lansată în 2022, în cadrul căruia a avut loc desemnarea câștigătorului în vara anului 2023.
Valoarea contractului este de 785,21 milioane lei, fără TVA, față de valoarea estimată cuprinsă 937,53 milioane de lei și 1,07 miliarde de lei fără TVA.
Sursa de finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027.
Contractul a fost semnat cu asocierea de constructori Precon Transilvania SRL – Citadina 98 SA.
Durata contractului este 24 luni, din care 6 luni pentru perioada de proiectare și 18 luni pentru perioada de execuție a lucrărilor.
Pe traseul acestei secțiuni de autostradă cu o lungime de 28,55 km vor fi construite 7 poduri și 11 pasaje.
3 mld euro pentru importante proiecte rutiere
Secțiunea 3C2 Chiribiș – Biharia face parte din tronsonul 3C Suplacu de Barcău – Borș al Autostrăzii Transilvania A3, iar traseul acestuia se desfășoară pe raza județului Bihor.
”Sperăm că acest contract să fie ultimul semnat pentru acest tronson, iar antreprenorul să reușească să ducă lucrările până la final”, a declarat secretarul de stat la Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu.