A fost semnat astăzi procesul verbal de predare-primire a amplasamentului pentru lotul 3 Pietroasele – Buzău din Autostrada A7 Ploiești – Buzău.
Termenul de deschidere a traficului pe acest tronson de autostradă, cu lungimea de 13,9 km, este prevăzut în 2025.
Odată cu începerea lucrului și pe acest tronson oficialii susțin că sunt șanse mari ca la finalul anului 2025 să circulăm pe cei 320 de km de autostradă de la Ploiești la Pașcani.
Predarea a fost semnată la sediul DRDP Buzău de către directorul regional Sorin Robu, în calitate de Beneficiar din partea CNAIR SA, cu asocierea de constructori turci Nurol – Makyol, reprezentată de antreprenorul Ilker Gulen.
Pe Lotul 3 (Pietroasele – Municipiul Buzău), cu o lungime de 13,9 km, lucrările urmează să înceapă pe data de 1 martie 2024.
Asocierea de constructori turci are termen de 20 de luni pentru finalizarea lucrărilor.
Valoarea contractului este de 1,09 miliarde de lei (fără TVA).
Contract rutier de 83 mil euro, dorit de mai multi constructori
Lotul 3 Pietroasele – Municipiul Buzău este de la km 49+350 la km 63+250, pe Autostrada Ploiești – Buzău.
Câstigătorul licitației de atribuire a contractului a fost desemnat în octombrie 2023, iar contractul a fost semnat în noiembrie 2023.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023