Oferte locuri de munca top

Autostrada Moldovei: tragedia si anchetele vor incetini ritmul de lucru

Tragedia provocată azi noapte de explozia de pe traseul Lotului 1 al Autostrăzii Focșani – Bacău s-a produs și în condiții de presiune din partea autorităților pentru a finaliza cât mai repede tronsoanele de autostradă.

Patru muncitori au murit și alți cinci au fost răniți în urma exploziei la o magistrală de gaz fisurată de utilajele de construcții.

Autostrada Focșani – Bacău este cea mai lungă secțiune a Autostrăzii Moldovei, care este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră finanțat prin PNRR și are termen de finalizare 2026.

Constructorii lucrau în trei schimburi, iar antreprenorul român este unul dintre cei mai respectați de către public ca urmare a rezultatelor sale.

Lotul 1 Focșani – Domnești Târg are peste 35 km și urmează să fie finalizat în anul 2025.

Lucrările de execuție au demarat în luna martie a acestui an, iar la începutul lui august stadiul fizic era de 5%.

Cel mai probabil tragedia și șocul pe care îl trăiesc acum constructorii, precum și derularea anchetelor demarate vor afecta serios ritmul de lucru.

Deja Transgaz îl acuză pe antreprenor că nu ar fi respectat prevederile avizului de amplasament și că nu deține avizul CTE din partea SNTGN Transgaz SA pentru proiectul tehnic de relocare/înlocuire a conductei de gaz intersectată de proiectul rutier.

Însă CNAIR spune că antreprenorul, prin subcontractantul de specialitate, a depus la Transgaz Documentația Tehnică necesară relocării efective a conductei de gaz care intersectează autostradă.

”Din informațiile pe care le avem pânâ la această oră, Antreprenorul Spedition UMB nu efectua lucrări de relocare a rețelei de gaz, ci doar lucrări de îmbunătățire a terenului de fundare a corpului autostrăzii”, spun reprezentanții CNAIR.

Prefectul județului Vrancea, Nicușor Halici, a declarat că mai există 14 zone de traversare a magistralei pe acest tronson, iar până nu se află cauza tragediei nu se vor mai efectua lucrări.

”Transmit condoleanțe familiilor constructorilor care și-au pierdut viața în explozia de gaze care a avut loc în această noapte pe șantierul lotului 1 al Autostrăzii Focșani-Bacău.

Totodată, doresc însănătoșire grabnică celor care au fost răniți în acest accident.

Încă o dată se dovedește că meseria de constructor este grea și presupune riscuri.”, a  transmis Cristian Pistol, directorul general CNAIR.

CNAIR face precizări

Studiul de Fezabilitate a fost elaborat de Consitrans SRL București, iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobați prin HG în iulie anul trecut.

Documentația Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire (DTAC) a fost realizată de Consitrans SRL, în baza tuturor avizelor necesare obținute inclusiv de la Transgaz:

– Aviz favorabil Transgaz nr. 219/2197 din 04.01.2021

– Aviz favorabil CTE Transgaz nr.387/29.11.2021

În baza acestei documentații, MTI a emis Autorizația de Construire nr.11 din 27.03.2023.

A fost elaborat Proiectul Tehnic tot de către Consitrans SRL și aprobat în CTE CNAIR, în iulie 2022.

Prin decizia Directorului General al CNAIR a fost desemnată, în data de 22 mai 2023, echipa de consultanță a proiectului, constituită din angajați ai DRDP Iași. Această echipă de supervizare a emis Ordinul de Începere a lucrărilor în data de 10 februarie 2023.

Antreprenorul, prin subcontractantul de specialitate, a depus la Transgaz Documentația Tehnică necesară relocării efective a conductei de gaz care intersectează autostrada.

Din informațiile pe care le avem pânâ la această oră, Antreprenorul Spedition UMB nu efectua lucrări de relocare a rețelei de gaz, ci doar lucrări de îmbunătățire a terenului de fundare a corpului autostrăzii.

Astăzi CNAIR a solicitat echipei de supervizare un raport special cu privire la împrejurările în care a avut loc evenimentul.

În acest moment se desfășoară cercetări ale instituțiilor abilitate ale statului, iar CNAIR nu se poate pronunța asupra cauzelor care au provocat deflagrația din noaptea de 21.09.2023.

”Ne exprimăm speranța că cercetările desfășurate în cazul acestui accident nu vor provoca întârzierea lucrărilor”, au transmis reprezentanții CNAIR.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2023

Sus