Oferte locuri de munca top

Autostrada Estului, pe linia Galati – Braila – Buzau – Ploiesti

O Autostradă a Estului, pe linia Galați – Brăila – Buzău – Ploiești, a fost propusă de un grup de parlamentari.

Construcția acestei autostrăzi ar urma să fie finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, din credite externe și din fonduri europene.

Potrivit inițiatorilor proiectului de lege depus la Senat spre dezbatere, Ministerul Transporturilor ar urma să fie ministerul responsabil pentru coordonarea realizării acestui obiectiv de investiții. Parlamentarii au propus un termen de execuție de patru ani de la data intrării în vigoare a legii. Dacă prevederile acestui proiect de lege ar intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2019,  Autostrada Estului ar urma să fie finalizată în anul 2022.

Condiția pentru creșterea competitivității Regiunii de dezvoltare Sud-Est este construirea unei autostrăzi care să lege orașele Galați, Brăila și Buzău de București, și implicit, de coridoarele de transport pan-europene, susțin inițiatorii proiectului.

Partea estică se încadrează în categoria zonelor cu cea mai mică densitate de agenți economici care înregistrează și cele mai slabe performanțe economice.

Dar, în zonă, există și numeroase oportunități. În acest sens, Brăila – Galați formează un sistem urban – rural integrat cu potențial transfrontalier. Mai mult decât atât, există zonele libere Galați (136 ha) și Brăila (110 ha). De asemenea, cel mai performant parc științific este cel care funcționează în Galați, care se concentrează în special pe sector de IT. Master Planul Gerneral de Transport al României prevede construirea de drumuri expres care să conecteze orașele Galați, Brăila, Buzău și Ploiești, în orizontul de timp 2030.

Proiectul legislativ a fost inițiat de un grup de parlamentari de la PMP.

 

Citiți și:

Belgienii investesc inca 75 mil euro in spatii logistice din Romania

Ce isi propune pe mai departe dezvoltatorul Unirii View

De ce va creste valoarea imobilelor dintr-un sector al Bucurestiului

Un centru medical ultra-modern va fi construit cu peste 5 mil euro

Cu o investitie de peste 50 mil lei se va schimba aspectul unei zone

 

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr.6/sept 2018


Etichete:
Sus