Urare Craciun 2024

Autostrada Bucuresti – Brasov: proiect tehnic pentru un tronson

Pentru un tronson din Autostrada București – Brașov este necesară completarea revizuirea studiului de fezabilitate și elaborarea proiectului tehnic. Este vorba de tronsonul Ploiești – Brașov. Investiția a fost estimată la aproape 12 milioane euro, echivalentul a peste 57,5 milioane de lei, cu TVA.

Finanțarea acestei etape va fi realizată din fonduri europene, după ce va fi aprobată prin Hotărâre de Guvern Nota de Fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor necesare pentru Completare / Revizuire Studiu de Fezabilitate, elaborare Proiect Tehnic, pentru Autostrada București – Brașov, tronson Ploiești – Brașov.

Proiectul va fi realizat prin Programului Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020 (POIM) și de la bugetul de stat.

Pentru acesta C.N.A.I.R. – S.A. a primit aprobat Formularul F1 de avizare din punct de vedere al eligibilităţii activităţile cuprinse în proiect către Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

În prezent este în derulare contractul de proiectare și execuție lucrări pentru o secțiune de autostradă aferentă sectorului Predeal – Cristian, km 162+300 – km 168+600 (L=6,3 km) și Drum de Legătură (L=3,7 km).

Lucrările sunt realizate de către asocierea Alpenside SRL – Specialist Consulting SRL.

De asemenea, este demarată achiziția publică pentru proiectarea și execuția unei secțiuni de autostradă în zona Comarnic (cu o lungime de 5,2 km), iar contractul de servicii de proiectare pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și Proiectului Tehnic pentru Nord rutier Comarnic Nord este în curs de semnare.

Autostrada București – Brașov, conform Studiului de Fezabilitat, este împărțită în 5 sectoare, astfel:

* sector 1: București – Ploiești, km 0+000 – 65+000;

* sector 2: Ploiești – Comarnic, km 65+000 – 110+600;

* sector 3: Comarnic – Predeal, km 110+600 – 146+800;

* sector 4: Predeal – Cristian,  km 146+800 – 168+600, și racordarea autostrăzii la rețeaua de drumuri existente;

* sector 5: Cristian – Ghimbav, km 168+600-173+300.

Tronsonul Ploiești – Brașov este format din sectoarele 2, 3, 4 și 5.

Secțiunea de autostradă între Ploiești și Brașov va lega sectorul de autostradă Ploiești-București (existent). Aceasta va duce la realizarea unui traseu la standard de autostradă între București și Brașov.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus