Deși se observă o ușoară îmbunătățire a mobilizării antreprenorului grec pe șantierul Lotului 3 Sud al Autostrăzii Bucureștiului A0, ritmul lucrărilor încă nu este pe un trend ascendent în toate zonele șantierului, apreciază oficialii de la Ministerul Transporturilor.
Acest tronson leagă DN6, în zona Bragadiru – Cornetu, până la A1, în zona localităților Ciorogârla – Dragomirești Vale.
”Încă este posibil ca acest lot să fie finalizat în acest an, doar dacă antreprenorul își va respecta angajamentele luate și va suplimenta toate resursele alocate, în așa fel încât să se intre într-un ritm de lucru accelerat”, a declarat secretarul de stat Irinel Scrioșteanu.
Acesta merge săptămânal pe șantierul lotului pentru ”a verifica evoluția lucrărilor, dar și pentru a presa și sprijini, totodată, antreprenorul în finalizarea acestui lot de autostradă”.
Tronsonul are lungimea de 18 km.
Antreprenorul proiectului este Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA) – Euro Construct Trading 98 SRL.
În prezent, antreprenorul lucrează la pasajul peste CF Bucureşti – Craiova, unde continuă instalarea aparatelor de reazem, iar în perioada următoare va fi livrat în șantier și tablierul metalic aferent.
La pasajul peste autostradă pe DC126 (Clinceni) continuă lucrările de armare a radierelor culeei C1 și culeei C2 și se decopertează terenul în vederea realizării armării și cofrării radierelor.
La pasajul peste autostradă pe DC125 (Țegheş) se lucrează la relocarea utilităților pentru finalizarea piloților.
La pasajul pe autostradă peste A1 București – Pitești încă nu a început montarea grinzilor metalice, deși acestea sunt asamblate la sol, în schimb au început armarea și cofrarea predalelor.
Continuă lucrările de umpluturi la corpul de drum cu material necoeziv pentru traseul autostrăzii.
Continuă relocarea rețelelor de utilități pe amplasamentul șantierului – gaze, apă canal, rețele electrice de joasă tensiune și telecomunicații, dar încă nu au început relocarea rețelelor electrice de înaltă tensiune.
Sunt realizate 340 grinzi din beton armat din totalul de 560 și a început transportul acestora în șantier, în afara celor montate la podul peste râul Ciorogârla.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023