Oferte locuri de munca top

Autostrada A8 Unirii: Incepe proiectarea celui mai lung lot, Ditrau – Grinties

Etapa de proiectare a lotului 2A Ditrău-Grințieș, cel mai lung lot al Autostrăzii A8 Unirii, a început, conform ordinului emis de Compania Națională de Investiții Rutiere.

Proiectul Tehnic pentru acest lot, care face parte din secțiunea de munte Sărățeni-Pipirig (116 km) urmează să fie elaborat în 14 luni, după care se va trece la execuția lucrărilor.

Pentru a pregăti derularea contractului, CNIR și Antreprenorul au avut săptămâna trecută o primă întâlnire în cadrul căreia s-au discutat aspecte organizatorice, de comunicare, cât și privind asigurarea fondurilor, iar constructorul și-a manifestat intenția de a accesa avansul pentru etapa de proiectare, conform prevederilor contractuale.

UMB a cerut avans de 1% din valoarea contractului. Reprezentanți ai CNIR ne-au declarat că au intenția de a plăti acest avans, după ce vor primi banii de la Ministerul Transporturilor.

Finanțarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile (PT 2021-2027) și fonduri de la Bugetul de Stat, iar Ministerul Transporturilor, prin Direcția Generală Programe Europene Transport a confirmat disponibilitatea alocării fondurilor în vederea derulării

contractului.

Lotul 2A Ditrău-Grințieș, care se desfășoară în județele Harghita și Neamț are o lungime de 37,9 kilometri, include 63 de structuri (poduri, pasaje, viaducte) și 19 tuneluri.
Contractul pentru proiectarea și execuția acestui lot a fost semnat oficial în prezența ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu și a directorului general al CNIR, Gabriel Budescu, la finele lunii martie 2025.

Valoarea contractului semnat pentru proiectarea și execuția lotului 2A este de peste 6,14 miliarde lei (Fără TVA).

Durata de realizare este de patru ani și jumătate, dintre care 14 luni pentru proiectare și 40 execuție.

Este un proiect de o complexitate tehnică ridicată pentru că include lucrări majore de artă (poduri, pasaje, viaducte, tuneluri) și volume considerabile de lucrări de excavare și consolidări.

Conform contractului, punerea la dispoziție a amplasamentului se va face în termen de maximum 14 luni de la data începerii activității de proiectare (fie integral, fie separat pentru fiecare sector de lucrări în parte).

După ce constructorul efectuează identificarea în teren și prezintă soluțiile tehnice pe care dorește să le pună în operă, inclusiv posibile modificări față de cele din Studiul de Fezabilitate CNIR va fi în măsură să analizeze eventuale devieri de la coridorul de expropriere identificat și vor înainta Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru exproprieri suplimentare.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2025

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2025


Etichete:
Sus