Oferte locuri de munca top

Autostrada A1 Sibiu – Pitesti: Statul imprumuta 500 mil euro pentru finantarea constructiei

Guvernul României va aproba astăzi, printr-un memorandum, negocierea și semnarea contractului de finanțare în valoare de 500 milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții (BEI).

Împrumutul are ca scop realizarea proiectului strategic Autostrada A1 Sibiu – Pitești, parte a rețelei TEN-T, și reprezintă jumătate din banii ce vor fi accesați de la BEI.

În baza memorandumului, Ministerul Finanțelor va solicita Ministerului Afacerilor Externe acordarea împuternicirii de semnare a contractului de finanțare. După semnare, contractul de finanțare va fi aprobat prin act normativ cu putere de lege.

Traseul Sibiu–Pitești: 122 km împărțiți în cinci secțiuni

Conform indicatorilor, autostrada are o lungime de totală de 122,11 km, fiind compusă din cinci secțiuni:

* Sectiunea 1 Sibiu – Boița (14,15 km)

* Sectiunea 2 Boița – Cornetu (30,35 km)

* Sectiunea 3 Cornetu – Tigveni (37,40 km)

* Sectiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș (9,86 km)

* Sectiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești (30,35 km).

Proiectul a beneficiat de finanțare în cadrul Programului Operaționat Infrastructură Mare 2014-2020 și este inclus și în Programul Transport 2021 -2027, valoarea alocărilor financiare totale din fonduri externe nerambursabile fiind de aprox. 9,27 miliarde lei (aproximativ 1,83 miliarde euro).

Diferența urmează să fie acoperită de la bugetul de stat.

Valoarea estimată de BEI a proiectului este de peste 5,48 miliarde euro (cu TVA). Împrumutul în valoare de 500 milioane euro va sprijini autoritățile române în acoperirea contribuției necesare de la bugetul de stat, prin finanțarea deficitului bugetului de stat creat/existent pe parcursul implementării proiectului.

Implementarea proiectului a demarat în martie 2020 și se estimează a se finaliza în trimestrul IV 2028.

Primul contract de finanțare, programat pentru semnare în octombrie 2025

Pentru sprijinirea realizării autostrăzii A1 (Sibiu – Pitești), BEI a oferit o asistență financiară rambursabilă în valoare totală de până la 1 miliard euro, structurat în două împrumuturi.

Conform propunerilor BEI, primul contract de finanțare pentru un împrumut în valoare de 500 milioane euro urmează să fie semnat în luna octombrie 2025, cu ocazia vizitei la București a Vicepreședintelui BEI, Ioannis Tsakiris.

Un al doilea contract de finanțare, pentru un împrumut de aceeași valoare, ar putea fi semnat în prima parte a anului 2026.

Imprumuturi totale de circa 5 miliarde euro pentru marile proiecte rutiere

Guvernul României a aprobat în decembrie 2024 contractarea unei asistențe financiare rambursabile de la Banca Europeană de Investiții în vederea acoperirii parțiale a finanțării naționale necesare implementării unor investiții cuprinse în Programul Transport 2021-2027 și Mecanismul pentru Interconectarea Europei.

Asistența financiară ce urmează să fie contractată este compusă din mai multe împrumuturi, cu o valoare totală de până la 4,975 miliarde euro.

Proiectele propuse de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, care ar putea face obiectul unor împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții (BEI), sunt:

* Autostrada A1 Sibiu – Pitești

* Autostrada de centură București – Sector Centură Nord (km 0+000 – km 52+770)

* Autostrada A3 Transilvania (subsecțiunile Nușfalău – Suplacu de Barcău, Suplacu de

Barcău – Chiribiș, Chiribiș – Biharia, inclusiv Legătură Centură Oradea – Autostrada A3)

* Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș

* Reabilitarea liniei CF Brașov – Simeria, secțiunea Brașov – Sighișoara

* Modernizarea complexului feroviar Port Constanța – Palas – Etapele I+II

* Modernizarea liniei CF Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș

* Magistrala M4 Gara de Nord – Gara Progresu.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2025


Etichete:
Sus