Întârzierea lucrărilor la Secțiunea 5 a Autostrăzii A1 Sibii – Pitești, și anume Curtea de Argeș – Pitești, era de aproximativ 1% la începutul acestei luni, potrivit ultimului Program de execuție, actualizat la aceeași dată.
Stadiul lucrărilor era de 36%, conform unei note de informare. În ultimul Program de execuție, Antreprenorul trebuia să înregistreze un progres fizic de 36,97%, întârzierea la începutul lunii iulie fiind de aproximativ 1%.
Conform prevederilor contractuale, în cazul în care ritmul evoluției lucrărilor nu mai corespunde programului de execuție valabil, din cauze imputabile antreprenorului, atunci inginerul, în calitate de reprezentant al beneficiarului, poate solicita antreprenorului transmiterea unui program actualizat prin care să descrie metodele revizuite propuse spre a fi adoptate în vederea stimulării evoluției lucrărilor pentru încadrarea în durata de execuție.
Cum ordinul de începere a execuției lucrărilor a fost dat pe 1 septembrie 2021, progresul fizic al lucrărilor a ajuns la 36% într-un interval de 22 de luni.
Antreprenorul italian WeBuild SpA ar trebui ca în cele 14 luni rămase până la termenul de finalizare să execute restul lucrărilor (64%!).
Această secțiune de autostradă are o lungime de 30 kilometri și ar trebui să fie finalizată la finalul lunii august 2025.
WeBuild SpA a mobilizat aici peste 800 muncitori și 500 utilaje, susțin oficialii de la Transporturi.
Secțiunea 5 prevede construirea a trei noduri rutiere, 21 structuri principale, 175 structuri minore, un spațiu de servicii tip S2, parcare de scurtă durată și două centre de întreținere și coordonare.
Compania italiană WeBuilt SpA mai derulează în România proiectele CNAIR:
– Pod Suspendat peste Dunăre în zona Brăila
– Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 5: Curtea de Argeș – Pitești, km 92-
600 – km 122+950;
– Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 3: Cornetu – Tigveni, km 44+500 – km 81+900.