Față de variantă inițială, au apărut modificări în proiectul de construire a Autostrăzii A0 București. Și anume: relocări de rețele utilitare, suprafețe noi de defrișat, amplasare de panouri fonoabsorbante, modificări de soluții constructive sau racordarea unor străzi la proiect.
Din această cauză a fost emis ieri un acord de mediu revizuit.
„ Proiectul trebuia adaptat la condițiile prevăzute în normativele actuale și a necesitat, de asemenea, evaluarea adecvată pe situl ROSCI ROSPA Lacul și Pădurea Cernica. O dată cu semnarea documentului, proiectul poate merge mai departe”, a declarat președintele ANPM, Laurențiu Alexandru Păștinaru.
Având în vedere faptul că realizarea lucrărilor de infrastructură de transport asociază necesitatea unui volum ridicat de materiale de tipul agregatelor minerale, în proximitatea șantierelor de lucru, pe durata realizării lucrărilor vor fi dezvoltate în zonă activități de exploatare a agregatelor minerale și stații de preparare a mixturilor asfaltice.
Proiectul „Autostrada de centură Bucureşti km 0+000 – km 100+900”(A0), al cărui titular este CNAIR, are o lungime totală de 100,9 km și este amplasat pe teritoriul administrativ al judeţelor Ilfov (97,9 km) şi Giurgiu (3 km). Acesta face legătura între autostrăzile A1, A2 şi A3.
Traseul părții de nord al autostrăzii incepe de la km 0+000 din A1 și se termină la km 52+770 la intersecția cu A2.
Traseul părții de sud al autostrăzii incepe de la km 52+770 din A2 și se termină la km 100+900 la intersecția cu A1.