Banner paste 2026

Autorizatiile de construire vor tine cont de distanțele adecvate fata substantele periculoase

În autorizarea executării lucrărilor de construcții și în elaborarea planurilor de amenajarea teritoriului şi urbanism autoritățile vor ține cont de prevederile Legii nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase.

Ministerul Dezvoltării a elaborat Metodologia pentru stabilirea distanțelor adecvate în activitățile de amenajare a teritoriului și urbanism din jurul amplasamentelor.

Proiectul de act normativ a fost publicat vineri și timp de 10 zile calendaristice pot fi trimise observații la Minister.

Noua metodologie se aplică pentru următoarele situații:

a) construirea de noi amplasamente care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016;

b) modificări aduse unor amplasamente deja existente care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016;

c) construirea de noi obiective de investiții dezvoltate în vecinătatea amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016, care măresc riscul sau consecinţele unui accident major.

Conform metodologiei, pentru stabilirea distanțelor adecvate se parcurg următoarele etape:

a) determinarea și reprezentarea grafică a zonelor de impact din jurul amplasamentelor mai sus menţionate;

b) identificarea elementelor teritoriale vulnerabile;

c) stabilirea compatibilitătii teritoriale;

d) preluarea distanțelor adecvate în planurile de amenajarea teritoriului și de urbanism pentru zonele din jurul amplasamentelor respective.

Pentru determinarea zonelor de impact ale unui accident major, vor fi identificate în analiza de risc scenarii de accidente majore care să conducă la pierdere de conținut și consecințe asupra omului, mediului sau proprietăţii și vor fi calculate frecvențele de apariție a acestora.

Frecvențele considerate prag de siguranţă sunt:

a) 10-3 evenimente/an – frecvenţa maximă admisă;

b) 10-6 evenimente/an – frecvenţa limită recomandată pentru care se iau în considerare scenarii de accident.

Pentru reprezentarea grafică a zonelor de impact, se va aplică următorul algoritm:

a) Vor fi selectate toate scenariile cu efecte în afara amplasamentului, identificate în analiză de risc;

b) Va fi întocmit un tabel care cuprinde: tipul evenimentului, substanța periculoasă implicată, locul de manifestare al evenimentului, frecvența de manifestare, dimensiunea zonelor de impact;

c) Se vor transpune pe planul topo – cadastral vectorial al zonei, în sistem național de proiecție STEREO 70, la o scară cuprinsă între 1:2.000 și 1:20.000, în funcție de caz, zonele de impact luate în considerare în cadrul tabelului mai sus menţionat;

d) Va fi transmis Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Județean/ Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă „Dealul Spirii” București – Ilfov, planul topo – cadastral vectorial cu distribuția zonelor de impact din jurul amplasamentului, în format GIS și pe suport hârtie.

Pentru evaluarea vulnerabilitătii din vecinătatea unui amplasament se stabilesc categorii de construcții și zone funcționale, în funcție de modul de utilizare aa terenurilor și a construcțiilor. Este vorba despre următoarele categorii:

  • Tip A – industrie și depozitare;
  • Tip B
  • a) Zone funcționale – industrie și depozitarel spații verzil transporturi – cu excepția aeroporturilor, autostrăzilor, drumurilor expres; gospodărie comunală; destinație specială; echipamente tehnice majore;
  • b) Construcții – amenajări sportive și de agrement cu o capacitatea mai mică de 100 de persoane; gări; noduri intermodale; stații de transport public cu flux mai mic de (în cadrul cărora se înregistrează  un număr de) 100 de persoane/ oră;
  • Tip C:
  • a) Zone funcționale – rezidențiale cu regim scăzut de înăltime (maxim P+2), zone industrie și depozitare, spații verzi, transporturi, gospodărie comunală, destinație specială, echipamente tehnice majore;
  • b) Construcții – comerciale cu capacitate mai mică de 1000 persoane, de învăţământ, de cult, de cultură, de sănătate – spitale cu capacitate mai mică 25 de pături sau de100 de persoane, amenajări sportive, de agrement și turism, cu capacitate mai mică 1000 de persoane, gări, noduri intermodale, stații de transport public cu flux mai mic de 1000 de persoane/oră;
  • Tip D:\
  • a) Toate categoriile de zone funcționale și toate categoriile de construcții;
  • b) Zone protejate;
  • c) Arii naturale protejate.

Primăriile pe al căror teritoriu administrativ se află zonele de impact din jurul amplasamentelor considerate preiau planul cu zonele de compatibilitate în cadrul documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism și țin cont de acesta în emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire.

Citeste despre planurile dezvoltatorilor imobiliari in revista ARENA Constructiilor, editia septembrie 2016


Etichete:
Sus