Procedura de obţinere a autorizaţiei de construire ar putea fi simplificată în cazurile în care nu proprietarul terenului este cel care cere executarea lucrărilor.
Astfel textul legii Legii nr.50/1991 ar putea fi completat cu lămuriri ale situaţiei în care există un drept de creanţă dobândit asupra terenului respectiv cesiune, comodat, locaţiune.
Lucrările de construcţii vor putea fi autorizate în baza unui acord pentru construcţiile care afectează temporar terenul și cu acordul expres al deţinătorului de drept pentru executarea lucrărilor de construcţii necesare extinderii, întreţinerii sistemelor de apă și apă uzată, aducţiuni, având explicit acordul/declaraţie din partea deţinătorului de drept pentru executarea lucrărilor de construcţii pe aceste terenuri.
Modificările sunt necesare pentru obţinerea autorizaţiei de construire pentru lucrări de interes public cum ar fi: execuţie de conducte de apă, apă uzată și aducţiuni printr-un drept real dobândit nu numai în baza unui drept real sau de creanţă în forma prevăzută de Codul civil, ci și în baza unor declaraţii-acorduri care să cuprindă acordul expres al deţinătorului persoană fizică sau juridică pentru folosirea bunurilor.
Posibilitatea de a obţine o autorizaţie de construire pe baza unor acorduri între deţinătorii de terenuri va duce la evitarea unor angajamente financiare atât din partea utilizatorilor, cât și din partea autorităţilor locale, statului sau autorităţilor care implementează aceste proiecte, dar și la urgentarea realizării acestora dată fiind utilitatea lor publică, arată inițiatorii proiectului legislativ.
Propunerea aparţine unui grup de patru parlamentari PSD și a fost trimisă pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor. Iniţiativa a fost respinsă de Senat în ședinţa din 10 octombrie, Senatul fiind prima cameră sesizată în acest caz.
Cititi articolele din revista ARENA Constructiilor nr 7 / octombrie 2016
Aboneaza-te la newsletterul ARENA Constructiilor si primesti gratuit cele mai importante stiri din constructii si piata imobiliara

