Noi prevederi au fost propuse privind autorizarea electricienilor. Acestea vor fi incluse în Regulamentul pentru autorizarea electricienilor în domeniul instalațiilor electrice, respectiv a verificatorilor de proiecte și a experților tehnici de calitate și extrajudiciari în domeniul instalațiilor electrice tehnologice.
Astfel, ANRE propune lărgirea sferei solicitanților ce pot obține autorizare ca electricieni gradul IVA, fără examen, cu acele persoane cu studii universitare/master/doctorat în domeniul electric nu doar energetic, dar care au obținut o bogată experiență în domeniul energiei electrice (având calitatea de cadre didactice pentru discipline în domeniul energiei electrice).
Un criteriu esențial pe baza căruia se poate accede la calitatea de electrician autorizat gradul IV este și experiența vastă dobândită în domeniul energiei electrice și, prin urmare, aceast criteriu trebuie luat în considerare astfel încât reglementarea sferei solicitanților autorizării ca electricieni gradul IVA, fără examen, să nu fie restrictivă.
Modificarea
Regulamentul pentru autorizarea electricienilor în domeniul instalațiilor electrice, respectiv a verificatorilor de proiecte și a experților tehnici de calitate și extrajudiciari în domeniul instalațiilor electrice tehnologice, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 66/2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 16 mai 2023, se modifică după cum urmează:
La articolul 13, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
”Art. 13 (1) – ANRE poate acorda autorizarea gradul IVA, fără examen, pe bază de referat întocmit în cadrul structurii organizatorice de specialitate, la cerere, inginerilor proiectanţi principali din cadrul institutelor de proiectare din domeniul energetic, care deţin sau au deţinut gradul I de autorizare, precum şi cercetătorilor din cadrul institutelor/centrelor de cercetare din domeniul energetic, cu grad similar cu acesta în Nomenclatorul clasificării ocupaţiilor din România, sau profesorilor/conferenţiarilor universitari din cadrul facultăţilor din domeniul energetic/electric, dacă solicitanţii îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- a) deţin calificare profesională/specializare în domeniul energetic/electric sau diplomă de doctorat în domeniul energetic/electric;
- b) deţin vechime de minimum 15 ani în activitatea de proiectare/cercetare de instalaţii electrice de înaltă tensiune sau în activitatea didactică, în discipline de profil, în domeniul energiei electrice”.
Daca au atata experienta si sunt atat de „scoliti” de ce le este greu sa dea examen la fel ca toti ceilalti aspiranti la autorizatia de electrician autorizat ANRE indiferent de grad ?
De ce este nevoie mereu sa modificam regulamentul, mai ales pentru cadrele didactice? Daca au nevoie de autorizare, sa dea examen la fel ca toti ceilalti, le este foarte usor , doar ei predau materia… de ce au nevoie de derogari?