Lucrările pentru reabilitarea și modernizarea unui tronson dintr-un drum județean sunt tot mai aproape de a fi demarate. Valoarea totală a investiției necesare a fost estimată la peste 25 milioane de euro, inclusiv TVA, potrivit indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv …
Citeste mai mult 
Doua conducte de gaze naturale vor putea fi construite mai repede
Două proiecte de investiții privind construirea unor conducte de gaze urmează să obțină facilități legislative pentru a putea fi realizate mai repede. Acestea vor fi declarate proiecte de importanţă naţională cu scopul de a putea beneficia de toate avantajele aferente …
Citeste mai mult 
Tamplarie pentru societatea de constructii a unei primarii
Firma de construcții a unei primării din București intenționează să achiziționeze servicii de furnizare și montare tâmplărie în interior și exterior. În acest sens, recent a fost lansat anunțul în cadrul unei proceduri de achiziție publică. Termenul limită de depunere …
Citeste mai mult 
Peste 38 mil euro, valoarea proiectului unui parc tehnologic
Pe lângă faptul că are cel mai ridicat Produsul Intern Brut pe locuitor din România, regiunea București – Ilfov concentrează cea mai mare parte dintre marii investitori, dar și 60% din toată activitatea de cercetare-dezvoltare din țara noastră. Dezvoltarea în …
Citeste mai mult 
Noi facilitati de productie ale unei multinationale, pe mai mult de 3 ha
Un nou proiect industrial din provincie vizează construirea de spații de producție și depozitare pe un teren a cărui suprafață depășește trei hectare. Proiectul prevede edificarea unei hale de producție, împreună cu birouri, care să facă legătura între două hale …
Citeste mai mult 
Proiect pentru edificarea unui ansamblu industrial, autorizat
Proiectul de edificare în provincie a unui ansamblu industrial, cu spații de depozitare și producție nepoluantă, a primit recent autorizația de construire. Planul de investiții prevede realizarea unei suprafețe construite desfășurată de peste 5400 mp – hala, platforme și accese …
Citeste mai mult 
Peste 38 mil euro pentru modernizarea unui aeroport
Un important aeroport din țară urmează să fie modernizat și extins cu o investiție de peste 38 milioane de euro. În prezent traficul aerian a scăzut dramatic, în România și în toată lumea, din cauza pandemiei de coronavirus, dar estimările …
Citeste mai mult 
Pregatiri pentru construirea a doua hale de depozitare
Noi spații de depozitare sunt în pregătire spre a fi edificate în provincie. În prezent, proiectul a obținut aprobarea din partea autorităților locale și a intrat în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Viitoarele hale vor avea un regim de …
Citeste mai mult 
Hala de productie, propusa in provincie
Planul de investiții al unei companii din industria prelucrătoare include și construirea, pe un teren cu suprafața de peste 5 mii mp, a unei hale de producție. Suprafața construcțiilor propuse, egală cu aria desfășurată, este de circa 2.700 mp. Acest …
Citeste mai mult 
Metroul catre Otopeni risca sa piarda finantarea europeana
Banii europeni pentru Magistrala 6 de metrou riscă să fie pierduți dacă nu sunt cheltuiți în termenul stabilit. Lucrările ar fi trebuit să înceapă de la mijlocul anului trecut, urmând să fie finalizate în 2023. Comisia Europeană a aprobat anul …
Citeste mai mult

