Aproape toți analiștii financiari anticipează o depreciere a leului în comparație cu moneda euro în următoarele 12 luni comparativ cu valoarea actuala. Mai precis, 95% dintre participanții la sondajul realizat de Asociația CFA România cred acest lucru. Astfel, valoarea medie …
Citeste mai mult
Sase poduri vor primi peste 200 mil lei, bani europeni
Proiectul de investiții ce vizează construirea sau modernizarea a șase poduri pe rețeaua de drumuri naționale va fi finanțat din fonduri europene. În acest sens, CNAIR a depus aplicația de finanțare în vederea obținerii de fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructura Mare …
Citeste mai mult
In ce stadiu sunt drumurile Gaesti – Ploiesti si Baldana – Titu
Contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru construcția Drumului Expres Găești – Ploiești a fost semnat de conducerea CNAIR. Valoarea contractului este de 15.863.176 lei fără TVA, finanțarea fiind din fonduri europene nerambursabile. Câștigătorul contractului este …
Citeste mai mult
20 noi proiecte primesc 130 mil lei, fonduri europene
20 de noi contracte de finanțare cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, derulat de MLPDA au fost semnate de ministrul lucrărilor publice, Ion Ștefan Proiectele au valoarea totală de 129.292.640 lei. Beneficiarii sunt atât instituții publice, unități …
Citeste mai mult
Aproape 80 mil euro, pentru locuri de parcare in Bucuresti
Pentru descongestionarea străzilor şi eliberarea căilor de circulaţie de autovehiculele parcate necorespunzător, în prag de campanie electorală edilii din Capitală pregătesc trei proiecte de investiţii, ce vizează realizarea de noi locuri de parcare. Valoarea totală a investiţiei a fost estimată …
Citeste mai mult 
Mare retailer pregateste un teren pentru a-si extinde reteaua
Una dintre marile rețele comerciale cu amănuntul din țara noastră își continuă planurile de extindere a spațiilor de vânzare și logistice pe care le deține în provincie. Astfel, în prezent, compania face demersurile necesare în vederea pregătirii unui teren prin …
Citeste mai mult 
Ansamblu cu peste 170 locuinte, in pregatire in provincie
Proprietarul unui teren din provincie, o firmă de construcţii, face demersurile necesare pentru edificarea a 21 de clădiri cu locuinţe semi-colective şi spaţii comerciale. Acest proiect parcurge în prezent etapele necesare în vederea obţinerii aprobării din partea autorităţilor locale. Viitoarele …
Citeste mai mult 
Lucrari rutiere de 180 mil euro in Capitala
În prag de campanie electorală, edilii Bucureștiului pregătesc ample proiecte de investiții. Astfel, ar urma să fie realizate lucrări rutiere de 180 milioane de euro. Scopul investițiilor preconizate este reorganizarea traficului pe un cunoscută arteră din centrul Capitalei. Valoarea totală …
Citeste mai mult 
O companie in insolventa primeste sansa unui contract de lucrari
O companie aflată în insolvență a reușit să obțină încă o șansă pentru a fi ofertant admis în cursa pentru atribuirea unui contract de întreținere de drumuri pe timp de iarnă. Aceasta a depus o contestație împotriva rezultatului procedurii de …
Citeste mai mult 
Investitii publice, in afara sistemului electronic de achizitii publice
Atribuirea contractelor de execuție pentru proiectele de investiții realizate de către primării din fonduri publice se face în continuare ocolind SEAP de către unele autorități publice locale. Acestea invocă interpretarea unei prevederi din legile achiziției publice care exceptează societățile comerciale. …
Citeste mai mult 

