Două oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract ce vizează servicii de proiectare și execuție lucrărilor de edificare a unei noi unități medicale. Valoarea totală a contractului este estimată la peste 58 …
Citeste mai mult 
Parc eolian nou, cu puterea totală de aproape 50 MW
Piața energiei regenerabile din țara noastră atrage un număr mare de proiecte ale investitorilor străini, o nouă investiție fiind pregătită spre a fi realizată în provincie. Proiectul prevede înființarea unui parc eolian cu puterea totală instalată de aproape 50 MW. …
Citeste mai mult 
Va fi reevaluata una dintre ofertele depuse pentru construirea unui spital
Un antreprenor a reușit să obțină reevaluarea ofertei sale depusă în cadrul procedurii de achiziție publică, lansată pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor de construire a unui spital. Finanțarea acestui contract va fi asigurată din fonduri nerambursabile de la …
Citeste mai mult 
Strazi si retele pentru un viitor ansamblu rezidential
Realizarea rețelei stradale și a rețelelor tehnico-edilitare ce vor deservi un nou ansamblu imobiliar fac parte dintr-un proiect de investiții ce a ajuns în etapa dinaintea obținerii autorizației de construire. Potrivit documentației, pentru fiecare dintre loturile dezmembrate vor fi realizate …
Citeste mai mult 
Aproape 9 mil euro, pentru reabilitarea unor cladiri monument istoric
Edilii unuia dintre județele din țară au trecut pe lista de investiții lucrări ce vizează consolidarea, punerea în valoare și refuncționalizarea unor clădiri, parte a unui ansamblu istoric. Valoarea totală a investiției a fost estimată la aproape nouă milioane de …
Citeste mai mult 
Revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2025
ABONARE Abonati-va si beneficiati de toate informatiile print si online! Citeste mai mult
Leviatan Group: volum record de lucrări în 2024, proiecte și obiective îndrăznețe pentru 2025
Anul 2024 a fost unul definitoriu pentru Leviatan Group, marcând finalizarea unuia dintre cele mai complexe proiecte publice din România în timp record, dar și o serie de proiecte importante de consolidare a clădirilor cu risc seismic din București. După …
Citeste mai mult
Sticla float vs. sticla duplex: avantaje și aplicații în amenajari interioare
În procesul de amenajare interioară, alegerea materialelor potrivite este importantă pentru a obține un rezultat estetic și funcțional. Sticla float și sticla duplex sunt două opțiuni care se disting prin caracteristicile lor specifice. Prin ce se caracterizează sticla float vs …
Citeste mai mult
Impactul întreținerii corecte a echipamentelor asupra productivității unei afaceri
Menținerea echipamentelor în stare optimă de funcționare este esențială pentru asigurarea unei productivități ridicate și evitarea costurilor neprevăzute. O strategie eficientă de întreținere poate preveni defecțiunile, reduce timpii de inactivitate și îmbunătăți eficiența operațională a unei afaceri. Lipsa unei întrețineri …
Citeste mai mult
Pe 20 februarie angajatii CNAIR vor protesta in strada
Desființarea Agențiilor de Control și Încasare (ACI), lipsa unui control al vehiculelor care nu respecta masele și dimensiunile maxime admise, distrugerea negocierilor colective și încălcarea drepturilor salariatilor sunt atacuri directe la siguranța infrastructurii rutiere și la angajații care o întrețin, …
Citeste mai mult

