Pentru atribuirea unui contract de lucrări finanțat din fonduri publice, autoritatea contractantă va trebui să modifice documentația de atribuire. Aceasta după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a constatat neconformități privind cerințele de calificare, în urma contestației depusă …
Citeste mai mult 
Doua hale pentru producerea confectiilor metalice vor fi realizate in provincie
Un antreprenor local are în plan construirea de noi spații de producție și spații conexe necesare desfășurării activității sale, precum și împrejmuirea amplasamentului. Documentațiile proiectelor parcurg în prezent pașii necesari în vederea obținerii autorizației de construire. Lucrările se vor desfășura …
Citeste mai mult 
Ferma zootehnica, infiintata pe un teren de 3 hectare
În provincie urmează să fie înființată o fermă zootehnică, pe un teren cu suprafața de trei hectare. Pe lângă spațiile aferente viitoarei unități de creștere a animalelor, investiția vizează și: amenajarea drumurilor și a unor platforme betonate și pietruite, realizarea …
Citeste mai mult 
Parcare privata cu o capacitate de peste 300 de locuri
Într-unul din marile municipii din țară este în pregătire investiția ce vizează realizarea unei parcări private, proiectul fiind pe cale să obțină autorizația de construire. Viitoarea parcare va avea capacitatea de peste 300 de locuri. Împrejmuirea existentă, din stâlpi și …
Citeste mai mult 
Peste 50 de case ar urma sa fie construite pe un teren de peste 4 ha
Peste 50 de case individuale ar urma să fie construit în apropierea unui mare municipiu. Pentru aceasta, proprietarii terenului fac demersuri pentru introducerea acestuia în intravilanul localității și pentru reglementarea sa din punct de vedere urbanistic. Acest proiect parcurge în …
Citeste mai mult 
Autostrada A8 Tg Mures – Miercurea Nirajului: Etapa a patra a primit autorizatie de construire
Noi lucrări vor putea demara pe secțiunea I Târgu Mureș – Miercurea Nirajului a autostrăzii A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț, fiind emisă o nouă autorizație de construire pentru acest tronson. Această nouă autorizație vizează Etapa IV a proiectului. Lucrările …
Citeste mai mult
Topul judetelor: Contracte de peste 11 mld lei sunt in licitare
Nu mai puțin de 40 de mari contracte de achiziție lucrări de construcții, cu valoarea estimată de peste 100 milioane lei fiecare, sunt în curs de licitare de către consiliile județene. În total valoarea acestor mari contracte depășește 11 miliarde …
Citeste mai mult
Drumul expres Suceava – Siret, blocat intre urgenta finantarii SAFE si rigorile achizitiilor publice
Autoritățile încearcă să grăbească atribuirea contractelor de autostradă finanțate prin programul european SAFE, invocând termene accelerate și urgența strategică a investițiilor. În practică, însă, procedurile complexe de achiziții publice și volumul uriaș de clarificări tehnice transformă această grabă într-un blocaj. …
Citeste mai mult
Ilfov primeste 51 mil euro pentru apa – canal si iluminat public
Au fost semnate 15 contracte de finanțare, în valoare totală de peste 260 de milioane de lei, pentru extinderea și modernizarea rețelelor de apă, canalizare, preluare a apelor pluviale și pentru iluminat public, în mai multe localități din județul Ilfov. …
Citeste mai mult
Slatina va primi 19 mil euro, finantare pentru dezvoltare urbana integrata
La circa 19 milioane de euro se ridică alocarea financiară pentru apelul ”Sprijin pentru dezvoltare urbană integrată – Apelul 3 de proiecte dedicat Municipiului Slatina”. Acest apel necompetitiv de proiecte a fost lansat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, …
Citeste mai mult

