Pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor pentru reabilitarea și modernizarea unor drumuri județene, contract cu valoare totală estimată la 20 de milioane de euro, au fost depuse șase oferte. Finanțarea va fi realizată cu fonduri europene, prin Programul Regional …
Citeste mai mult 
Hale, showroom, service auto – proiecte in curs de autorizare
Noi proiecte de dezvoltare imobiliară, propuse să fie realizate în provincie, sunt pe cale să obțină autorizația pentru execuția lucrărilor de construire. Una dintre documentații prevede edificarea unui corp de clădire pentru o cunoscută marcă auto, clădire ce va avea …
Citeste mai mult 
Terenuri pregatite pentru un proiect imobiliar cu 15 etaje
Locuințe colective, spații comerciale și pentru prestări servicii ar urma să fie realizate în cadrul unui nou proiect imobiliar. Pentru aceasta, proprietarii parcelelor de teren vizate fac demersuri în vederea reglementării acestora din punct de vedere urbanistic. Acest proiect își …
Citeste mai mult 
Viitoare spatii comerciale, intr-o fosta cantina pentru muncitori
O clădire în care a funcționat o cantină pentru muncitori urmează să fie reamenajată astfel încât destinația sa să poată fi schimbată în centru multifuncțional, ce va cuprinde un supermarket, spații comerciale și de alimentație publică. În prezent, acest proiect …
Citeste mai mult 
UMB va construi si lotul 1 al autostrazii Pascani – Suceava
Spedition UMB este câștigătorul contractului pentru construirea lotului 1 al autostrăzii Pașcani – Suceava din Autostrada Moldovei A7. După semnarea contractului, constructorul român va avea la dispoziție 3,06 miliarde de lei, fără TVA pentru construirea acestui lot în lungime de …
Citeste mai mult
PNRR: Comisia Europeana ne ameninta cu suspendarea platilor pentru a treia cerere de plata
Comisia Europeană activează procedura de „suspendare a plăților” pentru a treia cerere de plată PNRR. Aceasta deoarece România nu a îndeplinit jaloane legate de pensiile speciale și mari proiecte de infrastructură. Principalul jalon care nu a fost îndeplinit este jalonul …
Citeste mai mult
Drumul expres Filiasi – Lugoj: Cat ar trebui sa mai asteptam ca sa circulam pe acest drum
Șoferii care vor să circule pe noul drum de mare viteză ce va fi construit între Filiași și Lugoj vor mai avea de așteptat până să poată face acest lucru. Deja au fost atribuite contractele pentru elaborarea studiilor de …
Citeste mai mult
Compensarea datoriilor dintre stat si firmele de constructii
Cu toate că statul are datorii către firmele de construcții cărora nu le-a achitat facturile restante pentru lucrări executate în proiecte finanțate din fonduri publice, totuși cere acestor firme să îi plătească taxe și impozite. Situația contribuie din plin la …
Citeste mai mult
A8 Unirii, Sarateni – Pipirig: UMB va trimite in teren primele echipe pe cele mai lungi loturi din A8
Constructorul român UMB va începe pe finalul lunii viitoare proiectarea pentru cel mai scump lot de autostradă semnat în România. Este vorba despre lotul 2A Ditrău – Grințieș aferent secțiunii 2 Miercurea Nirajului – Leghin a autostrăzii A8 Unirii. Contractul …
Citeste mai mult
Circa 18 mii de locuinte accesibile vor fi construite in Marea Britanie
Guvernul britanic a promis astăzi o investiție de 2 miliarde de lire sterline pentru construirea a până la 18.000 de locuințe sociale și accesibile în Anglia. Măsura este parte a eforturilor sale de a livra 1,5 milioane de locuințe până …
Citeste mai mult

