Într-unul din municipiile din țară este prevăzut să fie construit un centru comercial de anvergură. Pentru aceasta, dezvoltatorul trebuie să execute mai întâi lucrări rutiere și tehnico-edilitare. În prezent, acest proiect a ajuns în faza dinaintea obținerii autorizației de construire. …
Citeste mai mult 
Un centru de evenimente va fi construit langa un hotel din tara
Un centru de evenimente urmează să fie construit într-un municipiu din provincie, pe un teren pe care vor fi executate lucrări de demolare a două construcții. De asemenea, în cadrul planului de investiții este prevăzută și asigurarea utilităților și împrejmuirea …
Citeste mai mult 
Parc fotovoltaic cu unitate de stocare, proiect de aproape 30 mil euro
Piața energiei regenerabile din țara noastră se dezvoltă continuu, noi investiții fiind pregătite spre a fi realizate. Unul dintre aceste proiecte vizează înființarea unui parc fotovoltaic, cu unitate de stocare, costurile fiind estimate la aproape 30 milioane euro. În prezent, …
Citeste mai mult 
Constructii noi, cu functiune comerciala, in provincie
Un ansamblu de două clădiri comerciale cu anexele necesare este în curs de obținere a autorizației pentru execuția lucrărilor de construire, urmând să fie realizat în provincie. Documentația noului proiect de investiții mai prevede și amenajarea incintei cu alei pietonale …
Citeste mai mult 
Aproape 4 mii mp de noi spatii, in incinta unei ferme zootehnice
Construcții noi, cu funcțiuni diferite și suprafața de aproape 4 mii mp, urmează să fie realizate în incinta unei ferme zootehnice. Printre acestea se numără un adăpost pentru bovine, un fânar și construcții conexe. Acest proiect a ajuns în faza …
Citeste mai mult 
Preturi pentru unele materiale de constructii, in provincie
Piața materialelor de construcții a fost marcată și în acest an de scumpiri ale unor categorii de produse, în timp ce altele s-au ieftinit ușor. Pentru alte produse prețurile s-au menținut fie direct, fie prin intermediul unor promoții acordate distribuitorilor …
Citeste mai mult 
Fonduri europene: rata de prefinantare a fost marita de la 10% la 30%
Guvernul a adoptat astăzi o hotărâre pentru a îmbunătăți rata de absorbție a fondurilor europene, majorând limita de prefinanțare acordată beneficiarilor de la 10% la 30% din valoarea eligibilă a contractelor finanțate în perioada 2021–2027. Măsura vizează fondurile alocate României …
Citeste mai mult
A7 Ploiesti – Buzau: Intre Mizil si Pietroasele am putea circula din iunie
Dacă antreprenorul bulgar din asocierea de constructori români și bulgari de pe lotul 2 Mizil – Pietroasele al autostrăzii A7 Moldovei va depăşi problemele tehnice, se va putea circula pe acest lot (28,35 km) în luna iunie, a declarat Sorin …
Citeste mai mult
Fonduri nerambursabile pentru firmele care investesc in parcuri solare, eoline
Pentru proiecte de investiţii în capacităţi noi de producere energie electrică din surse regenerabile (energie eoliană, solară sau hidro) firmele pot obține finanţare din fondurile alocate României prin Fondul pentru modernizare. A intrat în vigoare ghidul solicitantului pentru ”Sprijinirea investițiilor …
Citeste mai mult
Autoritatile contractante au cerinte prea mari pentru firmele romanesti
Companiile românești din sectorul construcțiilor continuă să întâmpine dificultăți în accesarea proiectelor publice de anvergură, din cauza cerințelor excesive impuse de autoritățile contractante, este de părere Corneliu Samoilă, directorul general al TIAB. Problema nu este nouă, dar rămâne actuală și …
Citeste mai mult

