Noi construcții sunt prevăzute să fie edificate într-o localitate din apropierea municipiului București. Acestea vor fi destinate derulării activităților de comerț și depozitare și vor avea suprafața de peste 28 mii mp. Noul proiect parcurge în prezent ultima etapă dinaintea …
Citeste mai mult 
Primul bloc, dintr-un nou ansamblu, va avea peste 100 apartamente
Documentația ce vizează edificarea primei clădiri dintr-un viitor ansamblu imobiliar este pe cale să obțină autorizația de construire. Potrivit proiectului, vor fi amenajate peste o sută unități locative și parțial, la parter, spații comerciale. De asemenea, este prevăzută amenajarea accesului, …
Citeste mai mult 
Noua unitate de productie profile metalice
În vederea creșterii competitivității unei firme locale, a fost elaborată documentația ce prevede edificarea unei unități de producție profile metalice. Acest proiect parcurge pașii necesari în vederea obținerii autorizației de construire. Documentația proiectului prevede că vor fi edificate două hale, …
Citeste mai mult 
Parcuri fotovoltaice, dezvoltate de investitori romani, proiecte de peste 36 mil euro
Două parcuri fotovoltaice sunt pregătite pentru a fi înființate într-o localitate din țară. Valoarea totală a acestei investiții a fost estimată la o sumă ce depășește 36 milioane euro, proiectele fiind inițiate de către investitori români. Ambele proiecte au ajuns …
Citeste mai mult 
Contract de lucrari spitalicesti, de peste 45 mil euro, ofertat
Pentru atribuirea contractului de proiectare, construire și dotarea unei unități medicale, cu valoarea estimată la peste 45 milioane de euro, au fost depuse ofertele din partea firmelor interesate să obțină acest contract. Procedura de achizișie publică a fost inițiată sub …
Citeste mai mult 
Sediu administrativ si depozit, pentru o firma locala de constructii
Lucrările prevăzute pentru edificarea unui sediu administrativ și a unui depozit sunt tot mai aproape de a fi demarate, deoarece proiectul a ajuns în faza premergătoare obținerii autorizației de construire. Investiția include și realizarea de alei carosabile și pietonale, fosă …
Citeste mai mult 
Cladire rezidentiala si clinica medicala, proiecte ale unor antreprenori locali
În două localități din același județ sunt prevăzute noi proiecte de dezvoltare imobiliară. Unul dintre planuri propune edificarea unei clădiri cu locuințe, spații comerciale și pentru prestări servicii, iar cel de-al doilea vizează realizarea unei clădiri cu destinația de clinică …
Citeste mai mult 
Viitor depozit de deseuri, cu peste 8 mii mp sc
Într-unul municipiu din țară urmează să fie reamenajat un depozit conform de deșeuri inerte, celula respectivă având suprafața de peste 8 mii mp. Proiectul a ajuns în faza dinaintea obținerii autorizației de construire. Acesta vizează modificarea soluției pentru cea de-a …
Citeste mai mult 
Constructii Erbasu va putea incepe lucrarile pe DJ Valea Doftanei – Bradet
Construcții Erbașu va putea începe lucrările de reabilitare și modernizare a alternativei rutiere la DN 1, și anume drumul județean DJ 102I Valea Doftanei, județul Prahova – Brădet, județul Braşov. Astăzi, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a semnat Protocolul …
Citeste mai mult
Autostrada A8 Unirii: Cine va construi cel mai dificil lot, Grinties – Pipirig, de peste 1 mld euro
Pentru contractul de construire a lotului 2B Grințieș – Pipirig al Autostrăzii Unirii A8 a fost desemnat de către CNIR ofertantul câștigător. Dacă nu vor fi depuse contestații contractul poate fi semnat peste 10 zile. Acest lot are lungimea de …
Citeste mai mult

