Oferta câștigătoare a unui contract de peste 43 milioane de euro va fi reevaluată. În cadrul procedurii de achiziție publică, lansată în decembrie anul trecut, au depus oferte opt asocieri de mari firme de construcții. Patru dintre acestea au contestat …
Citeste mai mult 
Lucrari rutiere de 88 mil euro, intr-un proiect finantat din fonduri europene
Proiectul pentru modernizarea unui tronson de drum județean a fost pregătit de către autoritățile județene și acceptat la finanțare din fonduri europene, prin Programul Regional. Valoarea totală a investiției a fost estimată la aproape 90 milioane de euro, potrivit indicatorilor …
Citeste mai mult 
Cine ramane castigatorul unui contract de peste 11 mil euro pentru construirea unei unitati medicale
Contractul pentru construirea unei unități medicale, cu valoarea estimată de peste 11,4 milioane de euro, ar putea să fie semnat, după ce s-au finalizate disputele între participanii la licitație. Procedura de achiziție publică a fost lansată în luna mai anul …
Citeste mai mult 
Proiect de 20 mil euro pentru construirea si echiparea unei cladiri publice
Proiectul de investiții, ce vizează construirea unei clădiri în care va funcționa o instituție publică, a fost aprobat recent de către autoritățile județene. Valoarea totală a investiției a fost estimată la o sumă ce depășește 20 milioane de euro. Pentru …
Citeste mai mult 
Noi parcuri fotovoltaice, de aproape 50 MWp
Noi centrale fotovoltaice de producere a energiei electrice folosind surse solare vor fi înființate lângă un mare municipiu. Viitoarele parcuri fotovoltaice vor avea puterea totală instalată de aproape 50 MWp. Aceste proiecte parcurg în prezent etapele necesare în vederea obținerii …
Citeste mai mult 
Vor incepe lucrari constructii nerezidentiale de peste 1 mil euro
Vor putea demara în curând lucrările de modernizare și reabilitare a unor construcții nerezidențiale, lucrări cu o valoare de peste un milion de euro. Durata de execuție este de 14 luni Astfel, vor fi executate lucrări pentru un obiectiv de …
Citeste mai mult 
O noua unitate de retail, in pregatire
O clădire cu funcțiune comercială urmează să fie construită în țară, proiectul de investiții fiind în pregătire. În acest scop, proprietarii terenului pe care va fi construită clădirea au elaborat documentația ce vizează reglementarea acestuia din punct de vedere urbanistic. …
Citeste mai mult 
Unitati de cazare in regim hotelier, in apropierea unui municipiu
Un ansamblu cu unități de cazare în regim hotelier este propus să fie dezvoltat lângă o cunoascută stațiune balneară. La parterul clădirilor se vor regăsi spații comerciale, precum și zona SPA. În prezent, documentația ce vizează reglementarea urbanistică a terenului …
Citeste mai mult 
Teren de peste un hectar, pregatit pentru edificarea de case
Case individuale sunt prevăzute să fie construite într-o localitate din apropierea unui mare oraș. Pentru realizarea acestui plan de investiții este necesară parcelarea terenului cu suprafața de peste un hectar și reglementarea acestuia din punct de vedere urbanistic. Documentația acestui …
Citeste mai mult 
Reguli noi, propuse pentru derularea proiectelor finantate cu fonduri nerambursabile
Blocajele birocratice și financiare ce afectează derularea proiectelor finanțate cu fonduri europene nerambursabile ar urma să fie eliminate prin măsurile propuse într-un nou proiect de lege, înaintat de mai mulți senatori PNL. În prezent, proiectele europene sunt tratate după aceleași …
Citeste mai mult

