Persoanele fizice care deţin clădiri cu funcţiuni nerezidenţiale şi persoanele juridice care nu şi-au evaluat clădirile în ultimii 3 ani, mai au timp până la sfârşitul lunii martie să depună la autorităţile locale noi rapoarte de evaluare în vederea impozitării.
În caz contrar, cotele de impozitare vor fi majorate la 2% din valoarea imobilului pentru persoanele fizice care deţin clădiri nerezidenţiale (în loc de 0,2 – 1,3%, în funcţie de decizia autorităţii locale) şi la 5% pentru persoanele juridice, indiferent de utilizarea clădirii (în loc de 0,08 – 0,2% pentru proprietăţi rezidenţiale şi între 0,2 şi 1,3% pentru proprietăţi nerezidenţiale).
Acestea în contextul aplicării noilor prevederi ale Codului Fiscal care stabilesc că impozitarea se realizează în raport cu funcţiunea clădirii, nu cu încadrarea proprietarului, ca persoană fizică sau juridică, aşa cum se proceda până acum.
”Este primul an în care persoanele fizice care deţin clădiri nerezidenţiale şi mixte trebuie să solicite rapoarte de evaluare pentru a nu plăti impozit majorat, conform noului Cod fiscal”, a precizat Daniel Manaţe, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR).
”Dacă persoanele juridice erau obişnuite cu această reglementare şi îşi reevaluau portofoliile de clădiri o dată la 3 ani şi până acum, pentru persoanele fizice este o situaţie nouă. Mulţi încă nu au aflat ce demersuri trebuie să urmeze, iar alţii, deşi ştiu, amână, din diferite motive, până aproape de termenul limită”, adaugă domnul Manaţe.
De la 1 ianuarie şi până în prezent au fost realizate la nivel naţional aproape 50.000 de rapoarte de evaluare, reprezentând peste 78.000 de clădiri, în vederea stabilirii valorii impozabile. Acestea sunt introduse obligatoriu de evaluatori în Baza de Informaţii Fiscale (BIF), administrată de ANEVAR prin institutul de cercetare IROVAL.
”O estimare a numărului total al celor care vor trebui, conform Codului Fiscal, să îşi evalueze clădirile pentru a nu plăti impozit majorat este dificil de realizat”, spune Adrian Vascu, membru în Boardul ANEVAR şi preşedintele Asociaţiei în perioada 2014-2015.
Cert este că până în acest moment, circa 33.500 de rapoarte au fost realizate pentru persoane fizice (68%) şi aproape 16.000 pentru persoane juridice (32%), conform BIF. În ceea ce priveşte numărul de clădiri, raportul este mai echilibrat, astfel că, până acum, 53% dintre clădirile evaluate aparţin persoanelor fizice (în jur de 41.000) şi 47% persoanelor juridice (punţin peste 37.000).
Cele mai multe clădiri evaluate au utilizare nerezidenţială, respectiv aproape 62.500, reprezentând 80% din total, 9.260 de clădiri au fost declarate cu utilizare mixtă (12%), în timp ce aproximativ 6.400 au utilizare rezidenţială (8%).
În proporţie covârşitoare, clădirile cu utilizare mixtă evaluate (aproape 8.700) sunt deţinute de persoane fizice, în timp ce persoanele juridice au în proprietate mai puţin de 600.

