Urare An Nou 2024

Max Frank: ”Astazi putem fi alaturi de clientii nostri in toate fazele de constructie”

Anamaria Sandru, Sales Director, Max Frank SRL

Anamaria Sandru, Sales Director, Max Frank SRL

Povestea companiei MAX FRANK a început în urmă cu 60 de ani, când Heribert Hiendl și Max Frank Senior au dezvoltat tubul distanțier din fibrobeton, o soluție inovatoare în domeniul tehnologiilor de cofrare, pentru construcțiile de beton în acea perioadă.

În următoarele decenii, gama de produse a fost extinsă sistematic, de la distanțieri și tehnologii de cofrare, la alte domenii de activitate: tehnologii de armare, tehnologii de etanșare și acustica clădirilor.

Dar nu numai sortimentul de produse a crescut de-a lungul anilor; s-a dezvoltat o gamă largă de servicii, astfel încât astăzi putem fi alături de clienții noștri în toate fazele de construcție și să lucrăm cu ei pentru a dezvolta soluții complete pentru proiecte individuale si clădiri sustenabile. Astăzi, MAX FRANK gestionează proiecte de construcții în peste 40 de țări, printre care și România.

Dacă doriți să le vedeți vă invit să navigați pe website-ul nostru: www.maxfrank.com

Deși compania a fost prezentă în Romania de la începutul anilor 2000, prin prezența în diferite proiecte mari alături de parteneri, firme de construcții internaționale, biroul propriu a fost înființat în anul 2017 pentru a înțelege cerințele tehnice din legislația românească și de a deservi mai bine clienții cu soluții personalizate.

Din 2017 până în prezent firma a avut un trend ascendent din punctul de vedere comercial. Soluțiile tehnice au început să asimileze produsele MAX FRANK, care și-au demonstrat utilitatea, calitatea și avantajele economice, iar competiția nu a întârziat să apară pe piața românească. Sigur acest lucru poate fi considerat pozitiv dintr-un anumit punct de vedere și nu o să îl explic din punctul de vedere a clientului, ci al firmei noastre. Competiția ne-a determinat să ne perfecționăm serviciile, să devenim mai buni și mai ingenioși în soluțiile pe care le oferim.

Anul care se încheie nu a fost un an fulminant, dar nici rău. Nu sunt aspecte deosebite care să ne fi influențat activitatea. Ceea ce simțim, și nu suntem singurii, este încetinirea construcțiilor rezidențiale, presiunea volatilității prețurilor materiilor prime și mai ales ofertările sub prețurile reale de achiziție, metodă practicată la noi în țară pentru câștigarea unor licitații de către firme total neprofesioniste, care, în final, ajung în incapacitate de plată tocmai din proasta gestionare a activității și resurselor.

Per ansamblu 2023 a fost un an în care ne-am concentrat forțele pentru a face cunoscute și mai mult produsele și serviciile MAX FRANK în România iar atunci când vorbim de realizări nu ne putem opri doar la biroul de aici, ci la întreg grupul care funcționează precum mecanismele unei mașini. În acest an ne putem lăuda cu o gamă completă pentru elementele de rupere a punții termice la balcoane și logii – EGCOBOX; cu dezvoltarea tolei metalice pentru hidroizolarea rosturilor FRADIFLEX în fermele agricole (unde poluarea este mai mare), cu un catalog online user friendly și, nu în ultimul rând, cu participarea la proiecte de renume în România și la nivel global.

Pentru anul 2024 nu sunt expectanțe mari deoarece previziunile specialiștilor nu sunt încurajatoare, dar noi ne propunem să depășim performanța pieței datorită spiritului nostru de echipă și a gamei versatile de produse.

 

 

Sus