Urare Craciun 2024

Asocierea dintre Iulius Holding si Atterbury, autorizata de Consiliul Concurentei

Asocierea dintre Iulius Holding SRL și Atterbury Romania BV a fost autorizată de către Consiliul Concurenței. Prin această tranzacție, cele două entități vor controla împreună atât filialele existente ale Iulius Holding SRL, respectiv Iulius Group SRL, Iulius Mall Cluj SRL, Iulius Mall Timișoara SRL, Iulius Mall Suceava SRL, United Business Centre Cluj One SRL, United Business Center 1 Timișoara SRL, United Business Center 2 Timișoara SRL, United Business Center 3 Timișoara SRL, Iulius Trust SRL și Attrius Developments SRL, cât și unele companii ce vor fi înființate ulterior.

Autoritatea de concurență a evaluat operațiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilității acesteia cu un mediu concurențial normal, precum și din punct de vedere al posibilelor efecte anticoncurențiale, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice.

Astfel, Consiliul Concurenței a ajuns la concluzia că operațiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața națională sau pe o parte a acesteia.

Atterbury Romania BV, deținută în totalitate de către Atterbury Europe, este o societate înființată la sfârșitul anului trecut, exclusiv pentru realizarea acestei tranzacții. Prin urmare, compania nu desfășoară niciun fel de activitate și nu generează venituri.

Atterbury Europe a fost înființată în anul 2014 și se concentrează pe investițiile în centre comerciale și în oportunități de dezvoltare în retail în Europa, în special în zona de dezvoltare a Europei de Est.

Activitățile principale ale Atterbury Europe sunt:
* deținerea și gestionarea de proprietăți imobiliare, de dezvoltare și investiții de grup, în mod direct și indirect;
* dezvoltarea proprietăților efectuată de către partenerii de grup sau de dezvoltare;
* gestionarea de active.

Atterbury Europe este deținută în comun de Atterbury Onroerend Goedhoudster Cooperatief UA, cooperativă olandeză formată dintr-un consorțiu internațional de investitori și Hemisphere International BV, filială deținută în totalitate de către Steinhoff International Holdings.

Nici Atterbury Europe și niciun membru al Atterbury Onroerend Goedhoudster Cooperatief UA nu dețin filiale și nu desfășoară activități în România.

Iulius Holding SRL este societatea-mamă a Grupului Iulius, deținut în totalitate de către Iulian Adrian Dascălu. Domeniul principal de activitate al Iulius Holding SRL și al filialelor acestuia implicate în operațiunea de concentrare economică constă în închirierea și sub-închirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.

Grupul Iulius este un dezvoltator și operator de centre comerciale în România. Portofoliul Grupului totalizează o zonă comercială de peste 250.000 mp, iar ansamblul urban Iași și un număr de partru mall-uri sub brandul Iulius în Iași, Timișoara, Cluj și Suceava, reprezintă principalele proiecte ale grupului.

 

 

Revista Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iunie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus