Arhitect in piata sau functionar in administratie?

Conf. dr. arh. Șerban Țigănaș

ARENA Construcțiilor m-a întrebat din nou despre piață, despre care sunt proble­mele arhitecților și care ar fi oportunitățile pe care le au aceștia. M-a întrebat și des­pre opțiunea de a lucra în administrație, mai ales ca arhitect șef. Am scris de mai multe ori despre piață și administrație, dar unghiurile de privire sunt multe și cred că discuția merită reluată din timp în timp, fiind importantă.

Cele mai importante lucruri pentru arhitecți sunt, de fapt, trei: cum obțin contracte, la ce prețuri reușesc să le semneze și cum reușesc să autorizeze proiectele contractate, adică ce fel de relații pot stabili cu autoritățile.

În mare, profesia de arhitect a suferit o tran­ziție de la una de excepție, cu puțini repre­zentanți dintre care mai mulți au avut șanse bune de exprimare, la una de masă, cu mulți care poartă acest titlu profesional și care se adresează unei clientele care are cu totul alte obiective decât în trecut.

Redefinirea statutului arhitectului s-a făcut pe fondul unei legislații nepregătite pentru generarea de procese care conduc la calitate, cu arhitecți care au devenit antreprenori din intuiție, clienți care au devenit oameni de afa­ceri speculativi și administratori proveniți din politicieni empirici. Poate că sună prea acid, dar așa au fost vremurile tranziției care au lă­sat urme adânci în practicile din piață, care nu se pot șterge pentru a fi înlocuite decât în timp lung și cu eforturi constante ale celor care înțeleg schimbările necesare și acceptă să le susțină.

Statutul arhitectului e o problemă de percep­ție. Percepția generală a clientelei asupra ro­lului și competențelor arhitecților este cea mai importantă, alături de percepția arhitec­ților înșiși asupra propriului rol. Percepția aceasta se duce până la nivelul guvernamen­tal unde se conturează legislația profesiei, despre care putem vorbi lucruri importante.

Se mai pune problema capacității noastre, a tuturor, de a vedea ce rezultate apar în con­textul unei culturi actuale a construirii și a în­țelege ce merită făcut pentru a ameliora lu­crurile substanțial.

Care sunt problemele arhitecților în piață, acum?

Prima ar fi piața însăși, într-o economie româ­nească devenită necompetitivă la nivel euro­pean și intoxicată de datoria externă fără precedent și scăderea drastică a creșterii economice, după ce nu demult era campioa­nă europeană.

Când piața are probleme crește nivelul con­curenței neloiale. Asta se poate demonstra.

Altă problemă este obișnuința arhitecților de a se limita cât mai mult la a practica profesia din birou și a nu-și asuma munca din șantier, grea, consumatoare și responsabilă.

Serviciile arhitecților din timpul execuției pro­iectelor, adică a șantierelor, ajung în țările în care aceste practici fac parte din cultura construirii, de exemplu în Germania și Elveția, la circa 50% din ceea ce câștigă arhitecții în total.

Asta înseamnă că dacă ar reuși să se implice complet în perioada execuției și arhitecții ro­mâni ar putea câștiga dublu. Pentru așa ceva, arhitecții ar trebui să fie percepuți ca valoroși sau chiar indispensabili pentru etapa de con­struire și ar trebui să-și organizeze resursele firmelor în consecință.

Pe șantier trebuie să mergi cu oameni compe­tenți, experimentați, care știu tehnologie, de­talii și costuri, adică arhitecți care, dacă sunt angajați, trebuie plătiți mult mai bine decât co­hortele de absolvenți stagiari, disponibili și ief­tini, excelenți la mânuirea computerelor pen­tru a crea imagini, dar mult mai puțin robuști la trântă cu antreprenorii și clienții.

Ce cred că ar putea face arhitecții în condițiile actuale?

Individual, ar trebui să-și stabilească o nișă a pieței în care să performeze și să învețe sub­tilitățile și particularitățile ei, diferite de la caz la caz. Trebuie să știi ce fel de proiecte do­rești să faci și mai ales de ce.

Nimic nu te plasează mai bine în piață decât experiența și reputația pe un anumit seg­ment, pentru că, indiscutabil, nu poți fi foarte bun la toate tipurile de proiecte. Trebuie să îți pregătești echipa, biroul, cu competențele necesare, cu cifra de afaceri potrivită și lucrările similare pentru a te instala conforta­bil într-un anumit segment de piață.

Aș mai recomanda arhitecților să se asocieze. Acest lucru este ușor de spus și nu tocmai ușor de realizat cu succes. Nu e deloc ușor să găsești partenerul care să fie și compatibil și complementar, dar care în același timp să poată și dubla competențele tale și reciproc.

Nu e ușor să stabilești relații bune pe termen lung cu antreprenori cu care participi la licita­țiile de proiectare și construire, chiar dacă nu sunt ideale, dar care te așează în proiectele cele mai importante care se execută din fon­duri publice.

Arhitecții au început să se asocieze temporar pentru a câștiga anumite proiecte mari. E foar­te bine, recomand, dar e nevoie să și știe să-și împartă munca și banii în caz de reușită.

Altceva ce e foarte important ține de construc­ția unei anumite culturi a lucrului în echipă, a fo­losirii computerelor și a planificării activităților.

Despre oportunități pot spune că ele conti­nuă să existe, dar sunt pentru cei pregătiți. Bugetele locale ale administrațiilor publice sunt anul acesta mai mari ca oricând. În con­secință au procente mari pentru investiții. Pe piață e criză de contractori buni, care să livre­ze la timp, lucru de care toți politicienii au ne­voie, atât în fazele de atragere de finanțări, cât și în cele de raportare a performanțelor mandatelor primite. Cea mai mare oportuni­tate a unui arhitect este nevoia unora sau a altora de anumite proiecte, nevoie care tre­buie cunoscută și înțeleasă.

Arhitectul șef și lucrul în administrația publică

În condițiile diversității de interese și a cultu­rii construirii încă neconsolidată, rolul arhitec­tului șef este foarte important pentru ceea ce se întâmplă în localitățile din România.

Când te decizi să studiezi arhitectura și să de­vii arhitect visul inevitabil este să ajungi să re­alizezi proiecte extraordinare. Bineînțeles că nu toți pot să și-l îndeplinească. Experiența îmi spune că, totuși, cea mai frumoasă re­compensă a alegerii carierei de arhitect este aceea de a oferi satisfacție comunității de acasă, de acolo unde trăiești și lucrezi.

Această satisfacție poate veni dacă realizezi proiecte, dar și dacă participi la realizarea acestora din altă poziție. Spre exemplu, mă simt extrem de satisfăcut de faptul că am re­ușit în anumite momente și locuri să deter­min autorități publice să organizeze concur­suri de arhitectură care au condus la proiecte mult mai bune decât ceea ce se obține de re­gulă fără astfel de proceduri.

Una dintre cele mai mari satisfacții este în opinia mea aceea de a fi un bun arhitect șef. E adevărat, nu am încercat-o și nu o voi încer­ca niciodată personal, dar am suficienți cunos­cuți și experiențe care mă fac să știu ce spun.

Am mai scris despre rolul arhitectului șef și în­cerc acum să abordez alte perspective, complementare.

Arhitectul șef trebuie să aibă o statură profe­sională anume. Trebuie să fie recunoscut ca profesionist reputat de către confrații săi, alt-fel va fi mereu chestionată poziția sa față de arhitectură, pe principiul “vorbește și decide cineva care nu poate arăta că a făcut vreoda­tă ceva de calitate”.

Nu e ușor să ai astfel de oameni în toate sau măcar în cele mai multe localități și județe din țară. Ajungem la cunoscutul “fă ce spune popa, nu ce face!”. Poți fi un profesionist re­putat și de încredere fără să ai o operă arhi­tecturală premiată, dar măcar să nu fi intrat în percepția profesiei cu compromisuri urâte. Cunosc cazuri de arhitecți care au ajuns în po­ziția de arhitect șef având lucrări personale foarte slabe sau chiar penibile, pe care le țin sub discreție, deși în profesia noastră se află toate acestea și automat fiecare capătă un fel de cazier virtual.

Mai avem o situație posibilă, dezirabilă. Arhitectul șef să aibă viziune clară, fermă și să fi susținut sau participat la lucrări incontes­tabil benefice, mai ales în domeniul planurilor urbanistice și să aibă afinități arhitecturale cunoscute ca solide din punct de vedere cul­tural. Un om de cultură a arhitecturii, am pu­tea spune, este binevenit într-o astfel de poziție.

Cum îți construiești și faci cunoscut acest profil care face parte din definirea oricărui arhitect?

Prin discursul din spațiul public, interviuri, po­ziții față de diverse subiecte de interes din domeniu, fie că ți se cere părerea, fie că ți-o manifești din proprie inițiativă. Să nu ne mi­răm de faptul că mulți arhitecți șefi din cen­trele universitare au tangențe sau chiar apar­țin mediului universitar, pentru că acesta, prin natura lui, te obligă să ai un profil cunos­cut, să susții și să predai tinerilor după anumi­te principii și să susții anumite valori, care te definesc până la urmă. Dar centrele universi­tare cu arhitectură sunt puține, iar arhitecții șefi mult mai mulți.

Ce e nevoie pentru a avea profilul necesar in­stalării într-o astfel de responsabilitate?

E nevoie de calități umane, calități profesio­nale de arhitect, calități manageriale și cali­tăți de comunicator. O să le explic pe rând.

Când spun calități umane mă refer în primul rând la capacitatea de a fi vertical în decizii și a nu se îndoi sub presiunile uneori, de prea mul­te ori, de subordonare din partea celor aleși.

Avizul arhitectului șef pentru planurile de ur­banism nu înseamnă avizul primarului sub semnătura arhitectului șef, pentru că legea este suficient de clară în acest sens. Arhitectul șef, ca profesionist, are dreptul la opinia sa calificată, iar politicienii se exprimă la rândul lor prin vot justificat și asumat în consiliu. Am văzut din păcate, în zona în care trăiesc eu, primar care i-a închis gura arhitec­tului șef în public, pentru că preluase și rolul acestuia.

Tot la același capitol mai adaug ceea ce nu ar trebui să mai fie o problemă într-o lume evo­luată, dar rămâne un pericol de care nu tre­buie să uităm și anume presiunea corupției venită de la marile interese imobiliare, care nu prea sunt niciodată complet independen­te de interesele politice.

Calitățile profesionale ale arhitectului șef țin de viziunea sa asupra orașului și teritoriului și înțelegerea fenomenelor dezvoltării, funcțio­nării și gestiunii localităților, care sunt extrem de dinamice și necesită o capacitate aparte.

Nu e suficient ca din poziția de arhitect șef să aplici regulamentele și să respecți prevederi­le legale. E mult prea puțin pentru a obține atractivitate urbană și dezvoltare echitabilă și sustenabilă. Arhitectul șef trebuie să fie un foarte bun negociator în interesul public, sa­tisfăcând în același timp interesele private ale celor care investesc, dar păstrând echilibrul și asigurând predictibilitatea necesară în dome­niul afacerilor imobiliare.

Trecând la calitățile manageriale ale arhitec­tului șef, acestea țin de alcătuirea, organiza­rea și conducerea unei echipe de inspectori care analizează documentații și întocmesc ra­poarte și documente în procesele de autorizare.

Lumea se împarte în administrațiile transpa­rente care tratează solicitările și documenta­țiile primite transparent și în termene previzi­bile și cele în care aceste deziderate firești nu constituie o prioritate. Ambele categorii există.

Orașele mari și zonele de dezvoltare sunt mai complicate și de aceea au nevoie de arhitecți șefi foarte puternici, dar și zonele care sunt în regres sau au nevoie de dezvoltare sunt sensibile la pericolul de a accepta prea ușor condițiile celor care investesc acolo, atunci când acestea nu sunt cele mai bune.

Calitățile de comunicator sunt și ele foarte importante. Arhitectul șef trebuie să se facă înțeles de către politicienii care vor vota con­form sau nu cu avizele date de acesta.

Trebuie să se facă înțeles și să colaboreze ac­tiv cu specialiștii din comisiile tehnice, care îi fundamentează avizele și trebuie să transmi­tă public celor interesați care sunt argumen­tele pentru aceste decizii.

Urbanismul și construirea sunt foarte conflic­tuale mai ales pentru că lipsește o înțelegere largă a drepturilor și obligațiilor fiecăruia din aceste procese.

Într-adevăr nu e ușor să ai toate aceste abili­tăți, dar cum spuneam, satisfacția de a contri­bui substanțial la dezvoltarea localității sau a regiunii în care trăiești este inegalabilă, meri­tă toate eforturile și recunoașterea lor.

Cea mai mare frână în calea arhitecților șefi de bună factură pot fi politicienii, atunci când îi selectează doar pe cei servili, pe care îi pot controla. Politicienii care devin administratori rămân de fapt politicieni și se comportă ca atare, adică primează pentru ei dobândirea și păstrarea puterii și câștigarea alegerilor, eventual cu promovarea pe o funcție mai înaltă, dacă aceasta apare. Așa este sistemul, dar din păcate nu funcționează bine în multe cazuri.

Ca administrator trebuie să te bazezi pe cei mai buni specialiști pe care îi poți mobiliza în slujba localității pe care o gestionezi, nu pe cei mai obedienți și șterși, pe care îi transfor­mi în purtători de cuvânt și, la nevoie, în țapi ispășitori dacă ceva iese prost.

Rămân la părerea mea că postul de arhitect șef ar trebui să fie doar pe câte un mandat, pentru oricâte mandate e necesar, dacă e bi­ne acoperit și să nu fie o poziție de carieră din care să ieși la pensie. Înțeleg nevoia de a asigura cariere profesioniștilor din adminis­trație și asta se poate face printr-o poziție permanentă de șef de serviciu, director sau altceva, dar motivația pentru a fi arhitect șef trebuie să fie de altă natură, la fel și perfor­manțele. n