Oferte locuri de munca top

Apel de proiecte de 60 mil. euro pe POS CCE

HB215LC-3Ministerul Fondurilor Europene a lansat un nou apel de proiecte în valoare de 60 milioane euro pentru una din operaţiunile Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE).

Investiţiile vor viza extinderea şi diversificarea activităţii de producţie, dar şi demararea de noi unităţi de producţie.

Eugen Teodorovici, ministrul fondurilor europene, a declarat:
„Prin lansarea acestui apel în valoare de 60 milioane euro urmărim creşterea competitivităţii firmelor şi îmbunătăţirea potenţialului de export. Încurajăm acest tip de investiţii în mediul rural prin acordarea unui punctaj suplimentar proiectelor care vor fi implementate în aceste zone”.

Cererea de proiecte lansată este aferentă Axei Prioritare 1 „Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient”; Domeniul Major de Intervenţie D1.1 „Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor, în special IMM-uri” – Operaţiunea „Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile”.

Propunerile de proiecte pot fi depuse în perioada 27 octombrie – 25 noiembrie a.c.


Etichete:
Sus