Anul viitor bugetarii vor mai avea două zile libere pentru a face punte dintre zile libere legale, conform unui proiect de hotărâre a Guvernului.
Zilele de 2 ianuarie și 1 mai sunt declarate deja zile libere nelucrătoare.
Dar în anul 2025 acestea vor pica într-o zi de joi. Astfel, se propune ca zilele de 3 ianuarie și 2 mai 2025 să fie declarate zile libere, întrucât acestea se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală și perioadele de repaus săptămânal.
Anul viitor vor fi libere și zilele de luni, 6 ianuarie (Boboteaza) și marți, 7 ianuarie
(Sf. Ioan Botezătorul).
Ca urmare, întreaga perioada 1 ianuarie – 7 ianuarie 2025 este liberă pentru bugetari.
Instituțiile publice și autorizațiile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 ianuarie 2025, respectiv 31 mai 2025 potrivit planificărilor stabilite.
În ceea ce privește locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității, dispozițiile prezentului proiect de act normativ nu se aplică.
De asemenea, pentru funcționarea justiției ca serviciu public, dispozițiile nu se vor aplica magistraților şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în ziua de 3 ianuarie, respectiv 2 mai 2025 şi nici participanților în aceste procese.
În ziua de 3 ianuarie și 2 mai 2025, prin centrala Ministerului Finanțelor se efectuează operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.
În ceea ce privește activitatea derulată prin Trezoreria Statului s-au stabilit categoriile de operațiuni de încasări/plăți prin virament care vor fi efectuate în zilele de 3 ianuarie și 2 mai 2025 prin centrala Ministerului Finanțelor, precum și datele în care unitățile trezoreriei statului înregistrează în contabilitate operațiunile de încasări aferente zilelor de 3 ianuarie și 2 mai 2025, inclusiv datele la care vor fi întocmite retururile la încasare. Unitățile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale, care în data de 3 ianuarie și 2 mai 2025 au scadență la obligațiile de plată aferente convențiilor de împrumuturi din venituri din privatizare, potrivit scadențarelor de plată anexate acestora la convențiile de împrumut, vor efectua plata sumelor scadente înaintea acestor date.