Cu toate că ordinele de începere au fost date în anul 2020, totuși stadiul lucrărilor nu este avansat în cazul proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Brașov – Sighișoara.
Constructorii au obținut și actualizarea în luna septembrie a acestui an a valorii totale a contractelor, care a ajuns la aproape 1,16 miliarde de euro.
Reprezentații CFR SA, autoritatea contractantă, au acuzat întârzieri semnificative în execuția lucrărilor și au emis certificate negative.
Ca urmare a întârzierilor a fost afectat bugetul asumat pentru 2022, întocmit în baza cashflow-ului transmis de antreprenori, prin decontarea unei valori mai mici a lucrărilor asumate și finanțate din fonduri externe nerambursabile și buget de stat.
Brașov – Apața și Cața – Sighișoara
Reabilitarea subsecțiunilor 1 Brașov-Apața și 3 Cața-Sighișoara ar urma să fie finalizată la 25 iunie 2025 conform ultimului grafic actualizat de antreprenor.
Adică cu o întârziere de peste un an față de graficul asumat de acesta (16 aprilie 2024).
La jumătatea lunii octombrie anul acesta, progresul fizic era de aproape 17%.
Antreprenor este asocierea formată din Alstom Transport SA (lider de asociere), Aktor SA, Arcada Company SA și Euro Construct Trading 98 SRL.
Valoarea actualizată a contractului se ridică la peste 3 miliarde de lei, fără TVA.
CFR a emis un al doilea certificat constatator negativ pentru că nu erau îndeplinite în conformite cu graficul asumat obligațiile contractuale ale partenerilor Aktor SA și Euro Construct Trading 98 SRL.
Întârzierile înregistrate sunt ca urmare a:
* mobilizării reduse, alocării insuficiente de resurse umane și utilaje în comparație cu fronturile de lucru disponibile, cu programele de execuție în vigoare și cu resursele asumate în cadrul ofertei tehnice depuse.
* întârzieri nerecuperate în redeschiderea circulației, ca urmare a nefinalizării lucrărilor, pe sectoarele de șantier închise în vederea reabilitării, în dezacord cu Planul de Management al Traficului,
* implementarea cu întârziere a instrucțiunilor Beneficiarului/Consultantului, care au condus la întârzieri în execuția lucrărilor.
În particular, din partea partenerului Aktor SA s-a constatat:
* neplata către subantreprenori/furnizori/prestatori de servicii a lucrărilor executate și decontate de către Beneficiar.
Până în prezent Antreprenorul a emis Înștiințări de Revendicare și Revendicări Interimare Detaliate considerându-se îndreptățit la extensii de timp, acestea fiind în analiză Consultantului.
Apața – Cața
Noul termen de finalizare a lucrărilor pentru reabilitarea subsecțiunii 2 Apața – Cața este 6 noiembrie 2025. Întârzierea este de un an față de termenul contractual.
Valoarea actualizată a acestui contract este de aproape 2,74 miliarde lei fără TVA.
Contractant este asocierea formată din Aktor SA (lider de asociere), Alstom Transport SA și Arcada Company SA.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în 3 noiembrie 2020, iar la jumătatea lunii octombrie progresul fizic era de 12%.
Întârzierile înregistrare în activitatea Antreprenorului au fost cauzate de asociatul Aktor SA, susțin reprezentanții autorității contractante în cel de-al doilea certificat negativ emisul, din următoarele motive:
* mobilizare nesatisfăcătoare, alocare insuficientă de resurse umane și utilaje, în comparație cu fronturile de lucru disponibile, cu programul de execuție în vigoare și cu resursele asumate în cadrul ofertei tehnice
* neatacarea tuturor fronturilor de lucru puse la dispoziție de beneficiar
* întârzieri în livrarea TBM-urilor pentru Portalul 2, Tunel Ormeniș
* întârzieri în montarea și punerea în funcțiune a fabricii de prefabricate
* întârzieri în transmiterea Propunerilor de Modificare și în aplicarea Instrucțiunilor Inginerului.
Antreprenorul se consideră îndreptățit la extensie de timp, conform revendicărilor pe care le-a emis.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2022