Oferte locuri de munca top

Anghel Saligny: Peste 1 mld lei platiti pentru plata facturilor restante

În vederea decontării facturilor pentru 616 obiective finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, a fost virată suma de 1,02 miliarde de lei, a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Proiectele vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, a rețelelor de alimentare cu apă, a sistemelor de canalizare și stațiilor de epurare a apelor uzate, inclusiv canalizare pluvială și sisteme de captare a apelor pluviale, precum și a sistemelor de distribuire a gazelor naturale.

Cele mai mari sume virate sunt:

  1. Infrastructură

– Extinderea reţelei de alimentare cu apă şi canalizare în comuna Vaţa de Jos, judeţul Hunedoara – 15,26 milioane de lei;

– Alimentare cu apă și canalizare menajeră în comuna Forotic, județul Caraș – Severin – 10,9 milioane de lei;

– Înființare rețele de canalizare menajeră și stații de epurare în comuna Vânătorii Mici, județul Giurgiu – 10,32 milioane de lei;

– Modernizare drumuri de interes local în comuna Peretu, județul Teleorman – 9,79 milioane de lei;

– Modernizare drum județean DJ 282 A: Popricani – Larga Jijia, km 0+000 – 10+400, județul Iași – 9,35 milioane de lei;

– Modernizare drumuri locale în comuna Văleni, județul Neamț – 9 milioane de lei.

  1. Gaze

– Înființare rețea de distribuție și racordare a gazelor naturale în orașul Vișeu de Sus, județul Maramureș – 19,29 milioane de lei;

– Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comuna Golești, județul Vrancea – 14,07 milioane de lei;

– Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comuna Garoafa, județul Vrancea – 9,87 milioane de lei;

– Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comunele Smeeni – satele aparținătoare: Smeeni și Udați Mânzu si Gherăseni – sat aparținător: Gherăseni, județul Buzău – 9,62 milioane de lei.

Plățile au fost efectuate în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 42/2025 privind stabilirea criteriilor de prioritizare a solicitărilor de transfer pentru Programul național de investiții „Anghel Saligny”, pentru anul 2025.

 

 

Descărcați aici

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2025

Revista Arena Constructiilor iunie 2025


Etichete:
Sus