Oferte locuri de munca top

ANAP propune solutii pentru cresterea achizitiilor publice responsabile

Piața achizițiilor publice din țara noastră a inclus în anii 2019 – 2023 estimativ maximum 15% achiziții publice ecologice, 8% achiziții publice responsabile social și 5% achiziții publice de soluții inovatoare, conform unui sondaj privind achizițiile publice strategice. Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) a propus în această bază o serie de recomandări.

Estimările au fost realizate în baza analizei percepției autorităților/entităților contractante și operatorilor economici înregistrați în SEAP care au completat sondajul.

  • Motive care determină utilizarea redusă a achizițiilor publice strategice la nivel național (achiziții directe și proceduri de achiziții în care sunt incluse criterii ecologice, sociale și de inovare)

– bugetul redus alocat achizițiilor publice;

– deficitul de resurse umane și de competențe la nivelul compartimentelor de achiziții publice;

– complexitatea prevederilor legale;

– ghiduri/îndrumări insuficiente;

– lipsa expertizei tehnice la nivelul autorității/entității contractante;

– neidentificarea oportunităților pentru utilizarea acestor tipuri de criterii.

  • Recomandările ANAP

– Elaborarea ghidurilor de bune practici (culegerilor de spețe) privind achizițiile publice strategice;

– Continuarea demersurilor pentru înființarea de unități de achiziții centralizate și consolidarea capacității administrative pentru includerea criteriilor ecologice, sociale și de inovare în procesele centralizate de achiziții;

-Continuarea parteneriatului cu Institutul Național de Administrație pentru organizarea programelor de formare profesională în domeniul achizițiilor publice, conform materialelor dezvoltate și standardelor de calitate stabilite în cadrul proiectului SIPOCA 625;

-Colaborarea cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Camera de Comerț și Industrie a României, camerele de comerț și industrie ale altor state în România și cu asociațiile operatorilor economici cu scopul de a crește nivelul de înțelegere și cunoaștere a operatorilor economici în ceea ce privește particularitățile achizițiilor publice strategice;

– Elaborarea și diseminarea suplimentară de ghiduri/instrucțiuni și documentații standardizate de achiziții publice.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/septembrie 2025

Revista Arena Constructiilor octombrie 2025


Etichete:
Sus