A fost semnat cel de-al șaselea contract de finanțare cu fonduri europene pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Axa prioritară 6 a Programului Operațional Regional (POR).
Drumul vizat se desfășoară pe teritoriul administrativ al județului Brăila, pe o lungime de 61,12 km, și va asigura o conectivitate directă la coridorul de transport TEN-T Brăila-Buzău.
Cele patru tronsoane traversează 11 localități, respectiv: Gulianca, Ariciu, Mihail Kogălniceanu, Boarca, Racovița, Custura, Grădiștea, Sutești, Ianca, Bordei Verde, Viziru.
Fondurile nerambursabile alocate se ridică la 90,65 milioane de lei, potrivit contractului de finanțare semnat luni de vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale.
„Există proiecte ce pot fi duse la bun sfârșit doar în parteneriat și mă bucur să văd că acest model se extinde la nivelul administrației publice locale. Investiția care a primit finanțare astăzi este implementată în parteneriat de Consiliul Județean Brăila, orașul Ianca și cele șapte comune beneficiare ale proiectului”, a declarat doamna Shhaideh.
Valoarea totală a investiției este de 93.490.037 lei, din care valoarea finanțării nerambusabile alocate de MDRAPFE reprezintă 98% din valoarea eligibilă a proiectului.
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iunie 2017 (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!


