IMM-urile vor putea accesa ajutoare de minimis sub formă de garanție neplafonată de portofoliu din POR, cu o valoare de până la 300 mii euro. Prevederile au intrat deja în vigoare.
Obiectivul schemei constă în facilitarea accesului la finanțare prin utilizarea instrumentului de garanție neplafonată de portofoliu, care, atașată unui credit, conduce la o diferență între dobânda standard și dobânda percepută IMM-ului pentru riscul de credit, diferență care se constituie într-un avantaj economic oferit IMM-ului, sub forma unui ajutor de minimis, pentru IMM-urile care au beneficiat de noi împrumuturi acordate până la data de 31 decembrie 2023.
Schema se aplică în toate regiunile de dezvoltare ale României: Nord-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru, Sud-Est și București-Ilfov.
Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate solicitantului nu poate depăşi echivalentul în lei a 300.000 euro, indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse naţionale sau europene.
Verificarea respectării pragului maxim al ajutorului de minimis se realizează per întreprindere unică, având în vedere inclusiv toate ajutoarele primite într-o perioadă anterioară de trei ani calculată de la momentul acordării ajutorului de minimis în baza prezentei scheme.
Pentru fiecare nou ajutor de minimis acordat trebuie luată în considerare valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate în ultimii 3 ani.
Numărul estimat al beneficiarilor prezentei scheme este de 6.250.
Sursa de finanţare a constat în fondurile alocate POR 2014-2020.
Alocarea financiară totală pentru ajutoarele de minimis sub formă de subvenţie de dobândă a fost de 231,25 milioane euro, echivalent în lei, reprezentând finanţare europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR).
Schema se aplică de la data publicării ei în Monitorul Oficial până la 31 decembrie 2030.
Pentru a fi eligibilă, investiţia pentru care se acordă ajutorul de minimis trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
* să fie realizată pe teritoriul României, în mediul urban sau rural;
* sprijinul acordat se referă la investiţii atât în active corporale şi necorporale, cât şi în capital circulant în limitele normelor aplicabile ale Uniunii privind ajutoarele de minimis şi în vederea stimulării sectorului privat ca furnizor de finanţare pentru întreprinderi. Investiţiile pot include, de asemenea, costurile de transfer al drepturilor de proprietate asupra întreprinderilor, cu condiţia ca astfel de transferuri să aibă loc între investitori independenţi;
* investiţiile vor fi viabile din punct de vedere financiar;
* investiţia nu poate fi încheiată fizic sau complet implementată la data includerii în Noile finanţări prin îndatorare.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024