Guvernul a aprobat astăzi cele mai recente modificări propuse pentru ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică, sectorială și ale acordurilor-cadru. (proiect atasat)
Compensarea creșterii prețurilor materialelor de construcții și ale forței de muncă se ridică la 1,77 miliarde de lei, după cum a menționat premierul Nicolae Ciucă.
Suma face parte din pachetul total de 5,2 miliarde lei, iar diferența va fi asigurată din fonduri europene.
Una dintre cele mai importante schimbări este posibilitatea ajustării prețurilor pentru restul rămas de executat inclusiv din contractele de proiectare, cele pentru utilaje și echipamente, pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, penru achizițiade produse.
Noi lucrari pentru extragerea a aproape 190 mii mc de nisip si pietris
Astfel, conform proiectului de act normativ, prevederile legate de ajustarea prețurilor contractelor vor fi aplicate, printre altele, pentru:
*contractele aflate în derulare la data intrării sale în vigoare a noii Ordonanțe;
* contractele pentru servicii de proiectare infrastructură de transport de interes național, pentru care procedurile de atribuire sau achizițiile directe sunt în curs de desfășurare la data intrării în vigoare ordonanței de urgență, în situația în care în cuprinsul documentației de atribuire sau în documentele aferente achiziției directe nu sunt incluse clauze de revizuire a prețului;
* contractele pentru dotări și/sau utilaje și echipamente tehnologice și funcționale necesare realizării lucrărilor și, respectiv, punerii în funcțiune și/sau destinate echipării și dotării specifice a obiectivelor/proiectelor de investiții/lucrărilor de întreținere și reparații curente/reparațiilor capitale;
* contractele pentru realizarea studiilor de fezabilitate și/sau a proiectelor tehnice aferente infrastructurii de transport de interes național și care includ studii geotehnice;
* contractele care au ca obiect achiziția de produse destinate realizării lucrărilor de întreținere/reparare/administrare/exploatare a drumurilor de interes național, județean sau local clasificate, iar achiziția este realizată ca activitate independentă de un contract distinct.
Ajustarea se realizează exclusiv pentru restul rămas de executat/furnizat/prestat la data intrării în vigoare a noii ordonanțe de urgență, până la finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiții/lucrărilor prevăzute în acordurile – cadru/lucrărilor de întreținere și reparații curente/reparațiilor capitale și efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, până la furnizarea integrală și recepționarea produselor achiziționate și, respectiv, până la recepționarea documentațiilor tehnico-economice aferente serviciilor de proiectare studii de fezabilitate și/sau proiecte tehnice, care includ și studiul geotehnic, pentru infrastructura de transport de interes national.
Mecanismul pentru introducerea în contracte a clauzei este similar celui instituit prin Ordonanța Guvernului nr.15/2021. Mai exact, contractanții depun solicitări de ajustare a prețului contractelor în care sunt parte la autoritățile/entățile contractante, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. Autoritățile/entitățile contractante care au înregistrat solicitări vor verifica încadrarea în prevederile legale și vor iniția actele adiționale la contracte, acte care se încheie în 45 de zile de la expirarea termenului pentru depunerea solicitărilor.
Descărcați aici Proiectul OUG