“2025 a fost un an intens. Un an în care am lucrat mult, am luat decizii rapide și am învăța. Privim acum înapoi cu luciditate și cu bucuria drumului parcurs. Fiecare proiect finalizat sau aflat în derulare ne-a consolidat convingerea că munca bine făcută se vede în timp.
Am avut parte de provocări. Unele au venit din complexitatea proiectelor, altele din context. Luăm ca exemplu proiectul Ikea Băneasa, unde am lucrat aproape exclusiv noaptea. Activitatea comercială a trebuit să continue fără întreruperi, iar acest lucru a cerut o organizare atentă, coordonare strictă și adaptare permanentă. Suprafața extinsă a implicat un număr mare de stații de scanare, iar volumul de date rezultat a fost considerabil. Prelucrarea și corelarea informațiilor au avut termene strânse, fără loc de erori. A fost genul de proiect care ne-a testat capacitatea de reacție și disciplina echipei.
Un alt proiect din portofoliul Xplorate Group a fost Castelul Bran, unde contextul a fost complet diferit. Spații înguste, tuneluri, flux constant de vizitatori. Am lucrat într-un cadru cu valoare istorică ridicată, unde fiecare intervenție trebuie gândită cu grijă. A fost o experiență care ne-a reamintit cât de importantă este adaptarea soluțiilor tehnice la specificul fiecărui loc.
În doar 24 de luni de activitate, echipa Xplorate Group a fost implicată în peste 200 de proiecte, în România și în afara țării. Printre colaborările recente se numără Romexpo, Sky Tower, Ikea Băneasa, Castelul Bran, Castelul Peleș, Akcent City, Autostrada A0, WDP România, Stejarii Country Club, Novum Invest, Confort Urban, Dream Residence, Tower Residence sau CRC Investment. Fiecare proiect a venit cu propriile provocări și a cerut același lucru de la noi: claritate, responsabilitate, implicare.
2025 a însemnat și accelerarea proiectelor de digitalizare în construcții. Un exemplu important este scanarea laser 3D a complexului Romexpo, un demers amplu care presupune cartografierea completă a spațiilor interioare și exterioare pentru realizarea unui model digital tridimensional.
În paralel, am desfășurat lucrări cadastrale de apartamentare pentru ansambluri rezidențiale precum Akcent City, Cloud 9 și Militari Residence și am asigurat asistență topografică pentru proiecte de retail și infrastructură dezvoltate de Ness Proiect Europe.
Am fost prezenți și în zona de dialog profesional. Participarea la conferințe precum Innoconstruct ne-a oferit ocazia de a discuta deschis despre realitățile din piață, despre nevoia folosirii măsurătorilor topografice și despre rolul tehnologiei în luarea deciziilor corecte.
În paralel, prin Academia de Topografie, am susținut formarea inginerilor geodezi, atât la început de drum, cât și cu experiență, împărtășind informații acumulate în peste 19 ani de activitate în domeniul topo-geodezic.
În 2025 am împlinit doi ani de activitate. Suntem astăzi o echipă de peste 35 de ingineri, uniți de aceeași viziune: eXplorăm cu adevărat spațiile, alături de oameni buni și tehnologii avansate, cu dorința de a îmbunătăți constant ceea ce facem. Credem că în spatele fiecărui proiect reușit stau încrederea, responsabilitatea și livrarea corectă.
Portofoliul de servicii al Xplorate Group acoperă toate fazele unui proiect: scanare laser 3D, modelare 3D, fotogrammetrie, măsurători pentru urmărirea în timp a construcțiilor (monitorizare tasări și fisuri), apartamentări, asistență topografică în șantier, avize AACR și calculul suprafețelor conform standardului BOMA.
Privind spre 2026, ne dorim continuitate, echilibru, colaborări solide cu partenerii noștri și proiecte care să ne provoace. Vom continua investițiile în software, echipamente și tehnologie.
Anul viitor se anunță ambițios. Patrimoniu, imobiliar, infrastructură, energie verde, spații logistice și reabilitare urbană. Vom sprijini în continuare arhitecți, ingineri, property manageri, dezvoltatori și autorități locale, cu același obiectiv. Să aducem claritate în deciziile de investiții și să contribuim la digitalizarea construcțiilor.
Privind înainte, rămânem concentrați pe proiecte care cer responsabilitate, claritate și respect față de context, indiferent de complexitatea lor. ”

