
Vasile Asandei, director general ADR Nord-Est
În cadrul Programului Regional Nord-Est 2021 – 2027, mobilitatea și conectivitatea sunt priorități strategice clare. Infrastructura rutieră primară (regiune accesibilă) și cea urbană (mobilitate durabilă) au fost separate în două priorități distincte, subliniind importanța ambelor niveluri de conectivitate.
”Am alocat 277,31 milioane euro, prin Prioritatea 4 – O regiune cu o mobilitate urbană mai durabilă, infrastructurii de transport din orașe și 182,16 milioane de euro, prin Prioritatea 5- O regiune mai accesibilă, investițiilor în modernizarea drumurilor județene, crearea de legături către rețeaua TEN-T și în construirea de variante ocolitoare”, ne-a transmis Vasile Asandei, director general ADR Nord-Est.
În cadrul Priorității 4 au fost lansate două apeluri dedicate mobilității urbane din orașe și din municipii. Apelul pentru orașe a avut o alocare de 46,84 milioane euro, a fost competitiv și s-a închis pe 30 iunie 2025. Aici s-au depus 17 proiecte, cu o cerere de 170 % din alocarea apelului. ”Deocamdată, nu avem contracte încheiate pentru că proiectele sunt în etapa de evaluare”, menționează domnul Asandei.
Al doilea apel din această prioritate este cel dedicat municipiilor. Este un apel necompetitiv, alocarea fiind de 226,7 milioane euro. A fost deschis pe 1 octombrie 2023 și data de închidere este finalul lunii septembrie 2025.
În cadrul acestui apel, până la jumătatea lunii septembrie, au fost depuse opt proiecte și contractate șase: municipiile Suceava (două proiecte), Bacău (două proiecte), Bârlad și Roman.
Pe Prioritatea 5 este un singur apel care a fost deschis în aprilie 2024 și se va închide pe 31 octombrie 2025.
Este un apel necompetitiv și este dedicat Consiliilor Județene din Regiunea Nord-Est. Deocamdată au fost depuse și contractate cinci proiecte, iar valoare lor totală este de 407 milioane euro, cu 252 milioane euro cofinanțare UE, ceea ce reprezintă puțin peste 160 % din alocarea apelului.
”Vorbim despre proiecte ambițioase de infrastructură: înființarea centurii ușoare de ocolire a municipiului Iași, modernizarea drumurilor județene cu conectivitate directă la Vama transnațională Rădăuți-Prut cu Republica Moldova (Botoșani), Axa rutieră strategică Sud – Vest a judeţului Vaslui și îmbunătățirea și modernizarea de drumuri județene din Suceava și Neamț”, subliniază directorul general ADR Nord-Est.
Peste 65 milioane euro pentru proiecte ce includ lucrări de construcții
În perioada următoare ADR Nord-Est pregătește lansarea în consultare publică a două apeluri dedicate eficientizării energetice a clădirilor rezidențiale din municipii și orașe.
Aceste apeluri vor sprijini investiții precum:
- îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirilor,
- crearea, reabilitarea sau modernizarea sistemelor de ventilare și climatizare,
- acolo unde este necesar, măsuri de consolidare structurală, în funcție de gradul de expunere și vulnerabilitate la riscurile identificate.
- Alocarea financiară este de 37,9 milioane euro pentru municipii și 8,4 milioane euro pentru orașe.
În paralel, este în pregătire și lansarea în consultare publică a unui apel de proiecte dedicat infrastructurii de învățământ universitar. Acesta se adresează exclusiv universităților publice, în calitate de beneficiari eligibili, și are o alocare totală de 19,15 milioane euro. Finanțarea vizează atât crearea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii educaționale (săli de curs, laboratoare, spații pentru activități didactice), cât și a celei sportive.
Beneficiarii primesc sumele solicitate în maximum 30 de zile lucrătoare de la depunerea documentației
Pentru toate apelurile în cadrul cărora sunt semnate contracte de finanțare se fac deja plăți către beneficiar, pe măsura depunerii cererilor de rambursare/plată și în funcție de stadiul proiectelor.
Se aplică atât mecanismul cererilor de rambursare, care presupune decontarea cheltuielilor eligibile efectuate de beneficiar din surse proprii, cât și mecanismul cererilor de plată, care permite beneficiarului să solicite virarea sumelor necesare pentru plata cheltuielilor eligibile în timpul implementării proiectului.
Termenele de procesare depind de verificările financiare necesare, dar, în medie, beneficiarii primesc sumele solicitate în maximum 30 de zile lucrătoare de la depunerea documentației complete și corecte.
”Pot exista întârzieri punctuale în decontare, determinate de volumul mare de solicitări sau de necesitatea clarificării unor aspecte din documentele transmise de beneficiari, însă facem tot ce ține de noi pentru ca plățile să fie efectuate cât mai rapid, astfel încât implementarea proiectelor să nu fie afectată”, declară Vasile Asandei, director general ADR Nord-Est.