AdePlast a încheiat primele două luni din 2015 cu un avans de aproape 28 de procente faţă de aceeaşi perioadă din 2014. Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast declară: „Am reuşit acest rezultat cu toate că în lunile ianuarie şi februarie din 2014 am avut de asemenea creşteri serioase, de peste 50 de procente faţă de anul precedent. Pe de altă parte, chiar dacă nu ne aflăm în plin sezon, este bine să începi anul cu luni foarte bune, cu liniile de productie lucrând din plin pe toate platformele, cu 50 de tir-uri încărcate la final de zi, cu sute de oameni lucrând în fabrici şi cu clienți puşi pe treabă”.
2014, un an al confirmărilor
Anul trecut, cifra de afaceri a AdePlast a depăşit 300 de milioane de lei, în creștere cu peste 19% faţă de 2013. „2014 a fost un an al confirmărilor, asta după ce, pe de o parte vopselele AdePlast s-au impus într-o piaţă extrem de concurenţială, pe de altă parte am confirmat poziţia de lideri de piaţă în zona polistirenului expandat (EPS) cu 719.000 de metri cubi vânduţi în România. Am devenit lideri cu peste 107.000 de metri cubi pe piaţa de polistiren extrudat, produs care a mers extrem de bine şi la export. La export a mers şi polistirenul grafitat, iar asta se datorează în mare măsură certificatului ETAG 004 pe care l-am primit abia în a doua parte a anului trecut. Acest certificat este o piatră de moară pentru exportatorii români, dar este vital dacă vrei să exporţi în țări ca Ungaria, Austria, Germania sau Belgia. În cazul mortarelor uscate, o piaţă matură care merge pe principiul vaselor comunicante, am reuşit să vindem 299.000 de tone. Asta s-a întâmplat în detrimentul altor competitori care au scăzut, unii au avut pierderi uriaşe, iar alţii, pur şi simplu au închis portile. Evoluția este una pozitivă pentru pentru că piaţa se autoreglează şi rămân doar cei care au investit şi se țin de treabă” declară Marcel Bărbuţ.
Finalul anului trecut a găsit piaţa de polistiren într-o efervescenţă fecundă, o bună parte dintre producătorii de polistiren au decis un upgrade calitativ pentru produsele vândute în România. Pentru aceasta AdePlast a investit într-un upgrade calitativ la fabrica de polistiren încă de la sfârşitul lunii noiembrie. „Împreună cu membrii ROMEPS, asociaţie din care făceam şi noi parte anul trecut, am hotărât schimbarea densităţilor polistirenului pentru termosistem, astfel încât acum avem greutăți de minim 14,5 kg/mc la polistirenul utilizat la termoizolaţii exterioare – EPS 80. In general, daca ne raportăm la întreaga gamă de sortimentaţie, greutățile au crescut cu valori cuprinse intre 10 si 15 procente, iar toată această politică este o conformare la standard şi un mare pas înainte pentru piaţă în general, pentru economie, dar şi pentru fiecare cetăţean în parte. Trebuie să subliniez că numărul de kg/mc este cea mai importantă cheie de control pentru calitate într-o fabrica de EPS, dar și pentru beneficiarii finali” declară Marcel Bărbuţ.
Tot la sfârşitul anului trecut AdePlast a încheiat un nou proiect în cadrul Diviziei de Vopsele şi Tencuieli Decorative, investind circa 100.000 euro într-un sistem de colorare, unul foarte competitiv.
AdePlast este cel mai important producător român de materiale de construcţii cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman. Oradea. Capacitatea de producție este de 250.000 de tone adezivi şi mortare uscate, 50.000 de tone de vopsea şi tencuieli decorative pe an şi 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având inclusă și capacitatea de producție de polistiren grafitat în cobranding cu firma BASF. Ploiești. Pe platforma industrială de la Ploieşti se află o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone, o fabrică de polistiren expandat (EPS) de 1.050.000 de metri cubi, o line de producţie de polistiren grafitat de 150.000 demetri cub, la care se adaugă fabrica de vopsea, tencuieli decorative şi lacuri şi emailuri pe bază de apă, cu capacitate de 50.000 tone pe an. Roman. AdePlast deţine o zonă industrială care include o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone şi o linie de producţie de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi. Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componente realizate în fabricile proprii.