Oferte locuri de munca top

Accor cumpara 97 de hoteluri din Europa

Grupul Accor va achizitiona 97 de hoteluri din Europa, pe care le administreaza in baza a diferite contracte, pentru in jur de 900 milioane Euro. Intelegerea vizeaza achizitia a doua portofolii de hoteluri.
Primul are in vedere un portofoliu de 86 de hoteluri din Germania si Olanda, administrat de Accor din 2007. Vanzatorii sunt doua fonduri, Moor Park Fund I si II, iar pretul de achizitie luat in considerare este de 722 milioane euro.
De asemenea Accor va cumpara un portofoliu de 11 hoteluri in Elvetia, pe care il administreaza din anul 2008. Negocierile cu proprietarul, compania Axa Real Estate, sunt in curs de desfasurare.
„Aceste tranzactii transmit un semnal puternic cu privire la capacitatea noastra de a implementa rapid o strategie de restructurare a portofoliului HotelInvest”, a declarat Sebastien Bazin, Presedinte si CEO pentru Accor. „Imobilele sunt in concordanta cu criteriile noastre de achizitie selectiva a proprietatilor: hoteluri localizate in orase europene cheie care inregistreaza performante excelente in cele mai profitabile dintre segmentele noastre de piata.”, a adaugat Bazin.
Grupul Accor opereaza peste 3.500 de hoteluri sub 14 branduri, in 97 de tari.
In tara noastra Accor detine sase hoteluri, sub brandurile Pullman, Novotel si ibis. Compania are in Romania peste 550 de angajati.

Sus