Oferte locuri de munca top

A3 Transilvania: Anul viitor ar putea fi deschisi circulatiei inca 42 de km de autostrada

Încă 42 de km din autostrada A3 Transilvania ar putea fi deschiși circulației anul viitor, după cum a anunțat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Condiția cea mai importantă este finalizarea viaductelor de devierea a traseului autostrăzii Nădășelu – Zimbor, construite de Ozaltin, unde lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 35%.

  • Deschiderea secțiunii Nădășelu – Mihăiești – Zimbor depinde de viaducte

Lucrările urmează să fie finalizate anul viitor, spune directorul general CNAIR.

Contractul a fost atribuit companiei Spedition UMB la finele lunii decembrie 2020. Valoarea contractului semnat este de aproape 1,5 miliarde lei fără TVA.

Stadiul fizic al lucrărilor pe acest sector este de aproape 90%.

Însă, tronsonul Nădășelu – Zimbor (30 km), chiar dacă este în stadiu avansat de execuție, nu poate fi inaugurat până la executarea a două viaducte.

Aceasta deoarece în septembrie 2021, între km 22+800 și km 23+600, respectiv între km 10+800 și km 11+300 s-au produs importante alunecări de teren, cu deplasarea masivului de pământ și evoluții accelerate.

Expertiza a recomandat devierea traseului pentru a se evita zona cu risc de alunecări.

Ca urmare, a fost semnat, în 27 iunie 2024, un nou contract: „Proiectare și execuție lucrări de deviere a traseului situate între km 10+009 – km 12+000 și km 21+406 – km 24+890, aferente Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, subsecțiunea 3A2: Nădășelu – Mihăiești (km 8+700 – km 25+500).

Antreprenor este asocierea Ozaltin – Ilgaz – Visio Construct.

Contractul are dată estimată de finalizare luna octombrie 2026.

În prezent, asocierea de constructori turci și români este mobilizată în șantier cu 330 de muncitori și 145 de utilaje.

Stadiul fizic în șantier a depășit 35%, iar la ora actuală se execută lucrări la: structuri, terasamente, ziduri de sprijin și taluzuri, relocarea utilităților.

Pe șantierul celor două viaducte de 2000 m și 1215 m au fost deja construite 100 de grinzi. Urmează construirea a încă 468 de grinzi care sunt executate în fabrica proprie a antreprenorului.

Potrivit contractului, lucrările, în valoare de 995 milioane de lei, fără TVA (contract „finanțat la ora actuală prin PNRR”, potrivit lui Cristian Pistol), urmează să fie finalizate anul viitor, la fel ca cele de pe șantierul lotului Nădășelu – Zimbor, construit de UMB.

TOPUL CONSTRUCTORILOR: Marii constructori romani prind avant

  • Subsecțiunea Zimbor – Poarta Sălajului va fi deschisă în prima parte a anului viitor

Lucrările au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 90%, iar constructorul român Spedition UMB, mobilizat în șantier cu 622 de muncitori și 180 de utilaje, lucrează acum punctual la: structuri, terasamente și lucrări de consolidare.

Pe aproximativ 10 km din cei 12,24 km ai acestei secțiuni, a fost așternut deja asfalt.

Același constructor este mobilizat cu 100 de muncitori și 50 de utilaje la Nodul Românași, unde stadiul lucrărilor a ajuns la un stadiu fizic de 20%.

Finalizarea acestui nod rutier, care asigură descărcarea traficului rutier de pe autostradă, va face posibilă, în prima parte a anului viitor, deschiderea circulației pe secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului.

Contractul pentru secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului a fost semnat pe 1 iulie 2020, tot cu UMB. Valoarea este de 836 milioane lei fără TVA.

Dacă secțiunea Nădășelu – Zimbor ar putea fi inaugurată cel mai devreme în octombrie, când este termenul contractual pentru finalizarea celor două viaducte Ozaltin, contractul pentru construirea lotului Zimbor – Poarta Sălajului „finanțat la ora actuală prin PNRR”, s-ar putea încadra în termenul limită PNRR, întrucât ar putea fi dat în trafic „în prima parte a anului viitor”, după cum anunță directorul general CNAIR.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2025


Etichete:
Sus