Oferte locuri de munca top

Primaria Constanta atrage 110 mil euro prin obligatiuni pentru refinantari si investitii

Mărime text

Primaria Constanta atrage 110 mil euro prin obligatiuni pentru refinantari si investitiiMunicipiul Constanța a atras 110 milioane de euro prin prima sa emisiune de obligațiuni municipale, destinată refinanțării unor împrumuturi existente și cofinanțării a șase proiecte de investiții.

Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, aceasta este cea mai mare emisiune de obligațiuni din România, de la lansarea acestui tip de instrument financiar pentru administrații, în 2001.

Astfel, plasamentul a avut loc în intervalul 10-12 noiembrie 2026 și s-a adresat investitorilor eligibili, în condițiile stabilite prin documentația tranzacției.

Emisiunea a fost integral subscrisă, valoarea totală a ordinelor înregistrate în perioada de plasament ridicându-se la 310 milioane de euro, respectiv de 2,8 ori mai mare decât valoarea emisiunii.

De asemenea, emisiunea a fost adresată investitorilor calificați, iar  Black Sea Trade and Development Bank (BSTDB), instituție financiară internațională, a participat în calitate de investitor ancoră al tranzacției.

După finalizarea etapelor și îndeplinirea condițiilor legale și procedurale aplicabile, obligațiunile sunt prevăzute pentru admiterea la tranzacționare pe piața administrată de Bursa de Valori București la data de 15 decembrie 2026 sau în jurul acestei date.

Conform autorităților, din valoarea totală de 110 milioane de euro, aproximativ 99,79 milioane euro vor fi utilizate pentru refinanțarea a trei împrumuturi contractate de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Transilvania și Banca Comercială Română.

Alte aproximativ 10,21 milioane euro sunt destinate cofinanțării a șase proiecte de investiții care beneficiază de fonduri nerambursabile:

– reabilitarea și dotarea Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”,

– reabilitarea, modernizarea și dotarea grădinițelor cu program prelungit Azur, nr. 6 și nr. 57, precum și

– proiectele de îmbunătățire a mediului urban în zona Compozitori și în zona Delfinariu – Faleză Nord – Subzona 2.

Top 100 Cei mai mari constructori

Obligațiuni cu maturitate de 10 ani

Emisiunea cuprinde 1.100.000 de obligațiuni, cu o valoare nominală de 100 de euro fiecare și o maturitate de 10 ani, până în noiembrie 2036.

Principalul este prevăzut să fie rambursat în patru tranșe anuale, între 2033 și 2036, reprezentând 22% din valoarea inițială a emisiunii în 2033, 24% în 2034, 26% în 2035 și 28% în 2036. Emitentul are prevăzută o opțiune de răscumpărare anticipată în anul 2033, în condițiile documentației emisiunii.

Municipiul Constanța are un profil identic cu cel al României din perspectiva Fitch Ratings, cu un rating de credit pe termen lung BBB-  (perspectivă negativă)  și un Standalone Credit Profile (SCP) de „A-”.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2026

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus