Oferte locuri de munca top

Rezultatul licitatiei de peste 6 mld lei a fost anulat de Curtea de Apel

Mărime text

Rezultatul licitatiei de peste 6 mld lei a fost anulat de Curtea de ApelCurtea de Apel București a anulat rezultatul procedurii de achiziție publică privind atribuirea contractului, estimat la o valoare maximă de 6,15 miliarde de lei, pentru lotul 3 al căii ferate Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș.

Curtea a admis plângerea asocierii Doğuş – Concelex – YDA și a modificat Decizia CNSC. În rejudecare, a admis contestaţia contestatoarelor în sensul anulării Raportului procedurii din 24.06.2026, precum şi oricăror acte care au stat la baza acestora şi actelor subsecvente. Totodată, Curtea a abligat CFR SA să reevalueze oferta depusă de contestatoare cu consecinţa continuării procedurii.

Licitația pentru „Reabilitarea liniei feroviare Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean”- Lot 3: Igiroasa (Cap Y) – Drobeta Turnu Severin (Cap X), Km 331+000 – Km 362+632, Legăturile CF ale Variantei de Traseu cu Stațiile Prunișor și Drobeta Marfă, Stația CF Drobeta Marfă, Racord CF Dudașu a fost lansată în august 2025. Valoarea estimată este cuprinsă între 5,17 miliarde de lei și 6,15 miliarde de lei.

Asocierea a contestat atât respingerea propriei oferte, cât și desemnarea câștigătorului

Asocierea Doğuş Eood – Doğuş İnşaat Ve Ticaret A.Ş. – Concelex – Yda İnşaat Sanayi Ve Ticaret A.Ş. a cerut anularea raportului procedurii din iunie 2026, a comunicării rezultatului și a eratei, prin care oferta fusese respinsă ca inadmisibilă, respectiv inacceptabilă.

Contestatoarea a solicitat reluarea evaluării și reevaluarea propriei oferte, pentru ca aceasta să fie considerată conformă și acceptabilă.

Doğuş a cerut și reevaluarea ofertei câștigătoare FCC Construcción, pe care a considerat-o inadmisibilă, neconformă și inacceptabilă, invocând deficiențe în evaluare. În subsidiar, au solicitat anularea întregii proceduri de achiziție.

În cauză, FCC Construcción a intervenit, solicitând respingerea contestației ca inadmisibilă și neîntemeiată.

Un pasaj peste calea ferata va fi construit cu peste 27 mil euro

CNSC a respins initial contestația și a admis intervenția FCC Construcción

Prin decizia sa, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondată contestația asocierii DOĞUŞ – Concelex – YDA.

În același timp, CNSC a admis cererea de intervenție formulată de FCC Construcción, care solicitase respingerea contestației.

Împotriva acestei decizii a fost formulată plângere la Curtea de Apel.

Proiectul vizează modernizarea a peste 225 km de cale ferată

Proiectul „Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș”se desfășoară în județele Dolj, Mehedinți și Caraș-Severin, pe o lungime totală de 225,287 km, și are o perioadă de implementare cuprinsă între iulie 2025 și februarie 2032.

Lucrările urmăresc modernizarea infrastructurii feroviare pentru viteze de până la 160 km/h pentru trenurile de călători și 120 km/h pentru cele de marfă, precum și alinierea la standardele europene TEN-T. Investiția include reabilitarea și construirea de tuneluri, poduri și viaducte, modernizarea stațiilor și implementarea sistemului de semnalizare ERTMS nivel 2.

De asemenea, proiectul beneficiază de finanțare prin Programul Transport 2021–2027, din Fondul de Coeziune, și urmărește creșterea siguranței, capacității și eficienței transportului feroviar de călători și marfă.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2026

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus