Lucrările pe lotul 1Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani se apropie de 70%!
Pentru lucrările rămase, finanțarea trebuie asigurată de la bugetul de stat, iar CNAIR a solicitat alocarea sumelor necesare.
”Finalizarea lotului 1 Săucești – Trifești anul acesta depinde, în foarte mare măsură atât de asigurarea acestei finanțări, cât și de condițiile meteorologice din următoarele luni. Voi comunica transparent, pe măsură ce lucrurile se clarifică, ce este realist să deschidem în 2026”, a declarat directorul general CNAIR, Cristian Pistol.
Valoarea contractului este de 1,638 miliarde de lei (fără TVA).
Constructorul român UMB este mobilizat în șantier cu 500 de muncitori și 350 de utilaje pentru a finaliza anul acesta lucrările pe cei 30,3 km dintre Săucești și Trifești.
Topul Drumarilor – Primele 100 firme cu activitate de constructii drumuri si autostrazi
Antreprenorul lucrează acum la:
– structura rutieră, poduri și spații de servicii,
– montarea sistemelor ITS,
– montarea parapetelor de protecție,
– trasarea marcajelor rutiere.
Lucrările pe acest lot au fost finanțate prin PNRR până la 31 august 2026, data-limită a programului.


